x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În ce zone a fost cea mai mare prezență la vot. Care sunt județele codașe

În ce zone a fost cea mai mare prezență la vot. Care sunt județele codașe

10 Noi 2019   •   22:27
În ce zone a fost cea mai mare prezență la vot. Care sunt județele codașe

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Lista județelor cu cea mai ridicată prezență la vot, până la ora 21:00:

Ilfov 63,13%

Cluj 59,20%

Sibiu 53,76%

Brașov 53,74%

S-a actualizat topul județelor pentru alegerile prezidențiale. Potrivit informațiilor, până la ora 17:00 cea mai mare prezență la vot a fost în județul Ilfov, unde procentul a ajuns la 47,80%.

Lista județelor cu cea mai ridicată prezență la vot, până la ora 17:00:

Iflov - 47,80%
Cluj 45,45%
Brașov 43.04%
Sibiu 42,80%
Argeș 42.10%

Lista județelor cu cea mai scăzută prezență la vot, până la ora 17:00:

Covasna - 28,56%
Satu Mare - 29,67%
Vaslui - 29,97%

Antena 3 prezintă topul județelor la alegerile prezidențiale.  Cea mai mare prezență la vot a fost în județul Ilfov, cu un procent de 20,42%.

Lista județelor cu cea mai ridicată prezență la vot:

Ilfov - 20,42%
Constanța - 19,11%
Teleorman - 18,84%
Brașov - 18,62%
Argeș - 18,57%

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Lista județelor cu cea mai scăzută prezență la vot: 

Satu Mare 11,18%
Covasna 11,35%
Maramureș 14,46%

Prezența este cu circa 500.000 de alegători mai mare decât la alegerile europarlamentare din 26 mai, când la aceeași oră votaseră în țară circa 2,3 milioane de români. 

×
Subiecte în articol: Alegeri prezidențiale 2019