Baragan. Plin Baragan. Caldura, sic-tir. Oboseala. Masina noastra se ta-raste si ea de parca stie ca ne in-toarcem in orasul cu paduri de blo-curi. Peisajul nu se schimba prea mult. Si nici starea noastra de spirit. Pana cand... In toata pustietatea aceea, o carciuma!
Baragan. Plin Baragan. Caldura, sictir. Oboseala. Masina noastra se taraste si ea de parca stie ca ne intoarcem in orasul cu paduri de blocuri. Peisajul nu se schimba prea mult. Si nici starea noastra de spirit. Pana cand... In toata pustietatea aceea, o carciuma!
Sta asa, intr-o rana, tolanita, ca o cadana care asteapta sa fie bagata in seama. O depasim din cauza vitezei, dar cand vrei sa ajungi la o carciuma nimic nu-ti poate sta in cale. Asa ca revenim, cu spatele si in acelasi timp ne loveste in frunte o frumoasa pancarta pe care scria "Ialomita Medievala - Orasul de Floci". Langa pancarta, doua veceuri - tot intr-o rana - de parca, de plictiseala, lumea o luase la vale. Trei mese din lemn si 12 scaune din plastic, o fantana, un televizor in chiosc si multe rafturi pline cu bautura.
ZIDUL. Mergem repede la ghiseul carciumii. Pe aici, la carciuma asta, isi fac veacul tiristii. Toti cunosc carciuma, chiar daca este asa, in mijlocul drumului, pe la kilometrul 105, 1, cand vii de la Constanta spre Bucuresti. Domnule, intrebam noi ca prostu, daâ de ce ii zice Orasul de Floci? Cine putea sa stie mai bine ca Daniel, carciumarul? "Cum de ce? Pentru ca pe vremea cand era in perioada lui de inflorire, aici se facea comert cu lana. De fapt se tineau targurile de floace - targ de lana". Ne-am dumirit. Daâ carciuma asta cum se numeste? "La Floci", normal! Intrebam unde sunt vestigiile Orasului de Floci. "Pai, sunt si aici, in spatele carciumii, si colo peste sosea. Nu vedeti zidul acela?"
Il vedem. Baieti, unde mergem? La zid sau in spatele carciumii? Zidul se vedea. Era acolo. Puteam ajunge oricand la el.
INDICATII. Dar baiatul de la bar e foarte vorbaret. Inainte sa apucam sa ne uitam putin peste umar, sa vedem unde ar putea fi urmele lumii dinainte, aflam tot ce se poate sti despre Orasul de Floci. "Pai, nu stiti ca aici s-a nascut Mihai Viteazu?" Unde aici? In carciuma? hahaha! "Nuuu, zambeste carciumarul, in Orasul de Floci. Taica-su era mare ban. Si se batea mult cu turcii. Acolo, spre Harsova, era granita. Acolo se duceau batalii grele cu turcii. Si odata l-a insotit nevasta intr-o campanie si Mihai s-a nascut mai devreme. Asta e!" Cat am fi fost noi de obositi, faptul ca puneam piciorul pe locurile prin care se jucase pruncul Mihai, viitorul mare domn, nu ne putea lasa prea reci. Ne mira ca tanarul carciumar este atat de documentat. "A fost un oras care a existat in Evul Mediu. Secolul XIII- secolul XVI, probabil. Dar a disparut in urma numeroaselor razboaie cu turcii."
"In anii â70, cand au fost inundatiile acelea, a disparut ultimul sat care avea legatura cu Orasul de Floci. Piua Petrei. Dar de ce o fi ramas doar zidul acela din tot orasul? "In zona au fost multe sate. Au disparut in timp, dar la momentul construirii caselor au fost folosite caramizi din zidurile Orasului de Floci". Pana la urma il intrebam de unde stie atatea istorii. "Pai, vara, in fiecare an, vin aici arheologii si m-am imprietenit cu ei".
Il lasam putin. Vestigiile, daca or fi, sunt ascunse de balarii mai inalte ca omul. Pana la urma gasim o cale si cadem in sit. E camp, pe acolo trece multa lume si sunt doar doua veceuri. Trei dintre noi incepem sa scormonim prin pamant. Ne credeti sau nu, am gasit cateva bucati de ceramica, funduri de oale din ceramica, niste ceramica smaltuita. Si cateva oase. Aici n-am putut decat sa ne dam cu presupusul. Or fi fost de om, or fi fost de animale? Cine stie. Intra in noi un fel de frenezie de cautator de comori. In pamant, pe langa bucatile de ceramica si oase gasim si ziduri de caramida putrezite. E clar, aici a fost Orasul de Floci! Sau o parte din el. Bucurosi ca nu ne-am oprit degeaba, ne umplem buzunarele cu mesaje ale lumii din trecut (ne pare rau, nu ne-am putut abtine!) si parasim vestigiile din spatele carciumii. Trebuie sa ajungem peste sosea, la zid. Ajungem in dreptul carciumii, cei trei-patru clienti se uita cu intelegere la noi. Ceva de genul "saracii, au aflat si ei ca exista Orasul de Floci".
SPERANTA. Intindem pasul sa prindem soarele pe cer. Nu e chiar aproape zidul. Ajungem la cativa metri de el si constatam ca pentru a ajunge la ultimul zid din Orasul de Floci trebuie sa trecem peste fortareata ridicata de natura. Suntem patru oameni. Inconjuram fortareata. Incercam sa gasim vreo fisura in zidul de balarii. Nimic! Dupa vreo zece minute de lupte cu costreiul si cu ganganiile care ne ciupeau de unde nu ne asteptam, reusim sa ajungem la zid. Punem mana pe el. Este! parca am fi vazut un OZN. Ne uitam din toate partile, pe toate partile. "AAA! Uite! Are niste gauri la interior! De pe vremea aia, nu au fost facute de cei care si-au ridicat
case prin satele din jur..." Direct. Constatam ca sub picioarele noastre mai sunt urme de zid. Calcam pe el. Il urmarim. Duce dincolo de fortareata. Dar dincolo de fortareata este acoperit de pamant, caci nu mai gasim nimic. Plecam cu parere de rau. Ce o fi fost in mintea noastra? Ce om fi vrut sa gasim?! Sincer? Nici noi nu stim! Dar a fost foarte frumos. Visam sa vedem reconstruit Orasul de Floci. Este un nume atat de pitoresc, ca macar pentru el si tot merita sa vezi restaurata cetatea sau ce o fi fost ea.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
