x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În primele două luni ale anului, în România au fost înmatriculate aproximativ 100.000 de autoturisme noi şi rulate

În primele două luni ale anului, în România au fost înmatriculate aproximativ 100.000 de autoturisme noi şi rulate

13 Mar 2019   •   13:38
În primele două luni ale anului, în România au fost înmatriculate aproximativ 100.000 de autoturisme noi şi rulate

Aproape 100.000 de autoturisme noi şi rulate au fost înmatriculate, în primele două luni din acest an, în România, din care aproximativ trei sferturi (72.933 de unităţi) au fost second-hand, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Raportat la primele două luni din 2018, înmatriculările de autoturisme au scăzut, per ansamblu, cu 0,67%, în intervalul ianuarie - februarie 2019, până la 98.956 de exemplare.

Conform datelor statistice, numărul total de înmatriculări de autoturisme noi a fost de 26.023 de unităţi, în creştere cu 26,81%, comparativ cu începutul anului trecut, când s-au consemnat 20.521 de exemplare, din care majoritatea au fost Dacia - cu 9.281 de exemplare, mai mult cu 59,74% faţă de primele două luni din 2018.

În funcţie de numărul autoturismelor noi înmatriculate, în februarie, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia - cu 4.014 exemplare (+82,70% faţă de februarie 2018), Ford (1.047 unităţi, +62,33%), Renault (876 unităţi, +51,82%), Volkswagen (820 de unităţi, -10,68%) şi Skoda (820 de unităţi, +7,89%).

În acelaşi timp, cele mai puţine înmatriculări noi înregistrate în cea de-a doua lună a anului în curs, sunt consemnate la: smart (9 exemplare), BMW I, Jaguar şi SsangYong (câte 8 unităţi), Alfa Romeo (5), Lamborghini (3), Maserati şi Mercedes-AMG (câte două unităţi), DS, Ferrari, Lada şi Subaru (câte o unitate).

La nivel de autoturisme rulate, cifrele arată o scădere de 7,80% a înregistrărilor, în primele două luni din acest an, până la 72.933 de unităţi. Din acest total, cele mai multe înmatriculări au fost pentru: Volkswagen - cu 18.089 unităţi (-12,04%, comparativ cu perioada similară din 2018), Opel (6.871 unităţi, -23,81%) şi Ford (6.113 unităţi, -16,86%). AGERPRES

×
Subiecte în articol: autoturisme noi înmatriculate romania