x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "În puii mei!" revine

"În puii mei!" revine

de Cristiana Stamatescu    |    08 Oct 2010   •   00:00
"În puii mei!" revine

Mâine seară, de la ora 20:30, Mihai Bendeac & Co revin cu un nou sezon "În puii mei". Momente haioase, personaje care mai de care mai interesate inspirate din actualitatea românească sunt doar câteva din ingredientele unui show care vă va face să mai uitaţi de grijile cotidiene.



"În puii mei!" nu vine pregătit doar cu multă voie bună, ci oferă telespectatorilor Antena 1 şi alte surprize. Pentru noul sezon al emisiunii, "În puii mei!" s-a înnoit cu un decor pe măsură. Pereţii, ferestrele, scena care va găzdui toate momentele haioase din timpul emisiei vor fi transformate surprinzător. Subiectele show-ului vor fi şi ele tratate diferit în sensul diminuării temelor politice şi orientarea spre subiecte mondene şi sociale, iar telespectatorii se vor putea bucura şi de prezenţa unor dansatori tineri, haioşi şi talentaţi.

Pentru prima ediţie, "În puii mei!" a creat şi un nou personaj pe care îl va prezenta în premieră: Perversul de pe Târgu Ocna! Celelalte personaje de succes îndrăgite de telespectatorii Antena 1 vor reveni în emisiune cu noi poveşti pline de umor: Florin Piersic va ajunge la stomatolog, Fernando de la Caransebeş îşi va deschide drogherie, iar Vanghelie va participa la un curs de karate şi autoapărare.

Tot mâine va fi lansat pentru prima dată în România un serial "mockumentary" cu personajul Gigi Becali. Alte subiecte de impact vor face referire la cazul romilor expulzaţi din Franţa sau la recentul scandal în care este implicat Irinel Columbeanu. Bineînţeles, muzica nu putea lipsi din acest show de senzaţie, aşa că Mihai Bendeac şi Lora au pregătit "Love the Way You Die".

Savuros, spumos, puţin înţepător dar mereu sănătos, umorul "În puii mei!" este de neegalat aşa cum sunt şi actorii care fac posibil acest show, situaţiile pe care le creează sau chiar situaţiile comice pe care însăşi realitatea de zi cu zi le oferă.

×
Subiecte în articol: mass-media