x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încă un jaf din cutii de valori reclamat în Prahova. Un primar reclamă dispariţia a sute de mii de euro

Încă un jaf din cutii de valori reclamat în Prahova. Un primar reclamă dispariţia a sute de mii de euro

08 Iul 2013   •   17:17
Încă un jaf din cutii de valori reclamat în Prahova. Un primar reclamă dispariţia a sute de mii de euro

Încă o suspiciune de jaf la o bancă din Ploieşti. Primarul unei comune din judeţul Prahova susţine că i-au dispărut din cutia de valori a unei bănci bani şi bijuterii de sute de mii de euro.

Este a doua plângere, după ce săptămâna trecută poliţia a primit o plângere asemănătoare, care viza aceeaşi bancă.

Vineri, un bărbat dintr-o comună prahoveană a declarat că i-au dispărut toate bunurile din cutia de valori a unei bănci din Ploieşti. în casetă s-ar fi aflat bani şi bijuterii în valoare de câteva sute de mii de euro. Ultima dată a depus 35 de mii de euro, susţine păgubitul.

Reprezentanţii băncii nu au vrut să comenteze în niciun fel acuzaţiile bărbatului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Prahova, cercetările sunt in derulare şi urmează să fie stabilit dacă se confirmă sau nu furtul. Poliţiştii vor verifica procedurile unităţii bancare în cazul cutiilor de valori şi camerele de supraveghere.

În mod normal, doar clientul ştie ce bunuri are în cutia de valori care poate fi deschisa simultan cu doua chei, una a acestuia şi alta a unui funcţionar bancar.

×
Subiecte în articol: jaf bancă cutie de valori ploiesti