x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu devastator la Herghelia din Mangalia

Incendiu devastator la Herghelia din Mangalia

29 Dec 2017   •   09:25
Incendiu devastator la Herghelia din Mangalia

A fost incendiu de proporţii la Herghelia din Mangalia. 160 de tone de furaje s-au făcut scrum după ce fânarul s-a aprins şi s-a transformat, în câteva clipe, într-un munte de foc. Din fericire, grajdurile cailor de rasă se aflau la o distanţă suficient de mare încât flăcările să nu ajungă până la ei.

 

Era puţin trecut de ora 21.00 când s-a dat alarma la Herghelia din Mangalia. Când au văzut vâlvătaia, angajaţii au sunat, disperaţi, la 112 şi au anunţat că depozitul de furaje arde, iar focul riscă să se extindă.

Incendiul n-a putut fi stins în totalitate. Aşa că pompierii au rămas până dimineaţă şi au supravegheat Herghelia, până a ars controlat toată fâneaţa.

Furajele care au ars ar fi asigurat hrana cailor pentru un an de zile. Dar angajaţii hergheliei iau partea bună din tot necazul: niciun om şi niciun animal nu a fost rănit.

Pompierii au acum misiunea de afla de unde a pornit incendiul. Se iau în calcul toate variantele, inclusiv aceea că focul a fost pus intenţionat.

Herghelia Mangalia este una dintre cele mai vechi din ţară. A fost înfiinţată în 1928, scopul acesteia fiind creşterea cailor din rasa „Pur Sânge Arab". Baza materială a hergheliei este formată din opt grajduri, un hipodrom pentru curse de galop, o bază hipică pentru antrenament şi concursuri de obstacole, o bază de agrement, sediu administrativ şi teren agricol.

×