x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu în trafic: Un TIR cu cărbuni a luat foc la Caraș Severin

Incendiu în trafic: Un TIR cu cărbuni a luat foc la Caraș Severin

30 Oct 2019   •   14:57
Incendiu în trafic: Un TIR cu cărbuni a luat foc la Caraș Severin

Un TIR încărcat cu cărbuni a luat foc în mers, astăzi, după orele prânzului, între localităţile Caraşova şi Reşiţa, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje ale pompierilor şi poliţiştilor cărăşeni. 

"În jurul orei 13,15, prin apel 112, a fost anunţat un incendiu la un autotren încărcat cu cărbuni, pe DN58, între localităţile Caraşova şi Reşiţa. La faţa locului au intervenit de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa şi echipaje ale Poliţiei. Incendiul a izbucnit la cauciucurile din spate ale remorcii autotrenului. Pompierii militari au reuşit să stingă incendiul înainte de a se propaga şi la încărcătură, fiind afectată doar remorca", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU "Semenic" al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Incendiul nu s-a soldat cu victime.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: incendiu