x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu într-un bloc din Murfatlar. Cinci persoane, printre care un copil, salvate cu autoscara

Incendiu într-un bloc din Murfatlar. Cinci persoane, printre care un copil, salvate cu autoscara

19 Apr 2020   •   22:34
Incendiu într-un bloc din Murfatlar. Cinci persoane, printre care un copil, salvate cu autoscara

Incendiu într-un bloc din Murfatlar. Cinci persoane au fost salvate de pompierii constănţeni, fiind scoase cu autoscara din garsonieră, scrie Antena 3.

O femeie a suferit arsuri şi a fost dusă la spital, iar celelalte persoane, printre care şi un copil de doi ani, au refuzat transportul la unitatea medicală.  

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul patru al unui bloc din Murfatlar.

×
Subiecte în articol: incendiu murfatlar