x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FOTO. Incendiu la un restaurant din Orășelul Copiilor

FOTO. Incendiu la un restaurant din Orășelul Copiilor

13 Ian 2016   •   08:31
FOTO. Incendiu la un restaurant din Orășelul Copiilor
Sursa foto: FOTO: Dragos Tanase

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață, în jurul orei 7,30, la un restaurant din zona Orășelul Copiilor a Parcului Tineretului.
La fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale cu spumă și apă pentru stingerea focului, precum și o autoscară, autospeciale și ambulanțe SMURD.

Purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile, a declarat că incendiul s-a manifestat generalizat la primul etaj și mansarda restaurantului, pe o suprafață de 400 mp.

El a precizat că s-a realizat un dispozitiv circular pentru stingerea focului, acționându-se de pe toate cele patru laturi ale clădirii.

Potrivit acestuia, la aproximativ o oră de la anunțarea incendiului, flăcările s-au redus în intensitate. Incendiul a fost localizat și s-a acționat cu precădere la nivelul mansardei.

Daniel Vasile a menționat că intervenția pompierilor a fost dificilă în primele momente, pentru localizarea incendiului, astfel încât acesta să nu se propage de la partea superioară a restaurantului, unde se manifesta violent, către parter.

Purtătorul de cuvânt al ISU București a precizat că s-a folosit doar apa din autospecialele de intervenție și nu au fost posibilități de propagare a incendiului, întrucât cea mai apropiată clădire se află la peste 10 metri distanță.


CLICK pe IMAGINE pentru a vizualiza GALERIA FOTO


FOTO: Dragos Tanase

×