x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Încep lucrările la Muzeul Tezaurului de la Tismana

Încep lucrările la Muzeul Tezaurului de la Tismana

de Alexandru Radescu    |    22 Aug 2013   •   21:05
Încep lucrările la Muzeul Tezaurului de la Tismana

Un muzeu al tezaurului va fi amenajat în peştera aflată lângă Mănăstirea Tismana, unde în 1944 a fost ascuns tezaurul României şi o parte din cel al Poloniei, lucrările la acest muzeu începand azi.

Mugur Isărescu a vizitat peştera în care va fi amenajat de către Banca Naţională a României muzeul tezaurului, guvernatorul BNR fiind însoţit de Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu.

Isărescu şi Mitropolitul Olteniei au turnat în mod simbolic o cupă de ciment la temelia viitoarei construcţii care va găzdui muzeul, guvernatorul BNR vorbind cu această ocazie despre "Operaţiunea Tismana" din timpul celui de-al doilea război mondial, când 242 de tone de aur ar fi fost depozitate în peşteră într-o operaţiune strict secretă.

"În 1944, tezaurul era sub foc încrucişat. Pe de o parte, Armata Germană, care se afla în România, pe de alta, Armata Roşie, care se apropia de graniţa noastră răsăriteană. În aceste condiţii, Banca Naţională, în acord cu Guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la Mănăstirea Tismana, unde a fost depus în peşteră. Cunoscută în istorie sub numele de «Operaţiunea Neptun» sau «Operaţiunea Tismana», misiunea s-a desfăşurat cu succes. Ulterior, în februarie 1947, tezaurul BNR şi cele trei tone de aur polonez s-au întors întregi la Bucureşti", a declarat Mugur Isărescu, citat de corespondentul Mediafax.

La rândul său, Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu, a dezvăluit faptul că înainte de aducerea aurului în peştera de la Tismana întreg versantul care adăposteşte peştera fusese dinamitat şi urma să se prăbuşească peste mănăstire dacă inamicii ar fi aflat de locul în care era ascuns tezaurul României.

Muzeul va fi deschis turiştilor peste un an, când se speră că vor fi finalizate lucrările de construcţie.

Mugur Isărescu a mai spus că în acel muzeu vor fi organizate inclusiv simpozioane ale BNR, Banca Naţională dorind să expună acolo documente din arhiva sa, datate în perioada 1944 – 1947, care au legătură cu adăpostirea tezaurului la Tismana.

 

 

×