x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Începe evaluarea naţională pentru clasa a IV-a. Elevii au la dispoziţie 60 de minute pentru a rezolva testele

Începe evaluarea naţională pentru clasa a IV-a. Elevii au la dispoziţie 60 de minute pentru a rezolva testele

28 Mai 2014   •   08:09
Începe evaluarea naţională pentru clasa a IV-a. Elevii au la dispoziţie 60 de minute pentru a rezolva testele

Aproximativ 193.000 de elevi de clasa a IV-a din toată ţara sunt aşteptaţi să participe miercuri la evaluarea naţională la limba română, dintre care 14.100 sunt din Bucureşti.

Numărul celor care se vor prezenta nu va fi cunoscut decât după susţinerea probei, întrucât pentru aceste evaluări nu se fac înscrieri. Evaluarea se face în timpul orelor de curs, în sălile de clasă în care învaţă elevii.

'Evaluările îşi propun să regleze deficienţele şi să arate achiziţiile elevilor la acel moment. Este bine că aceste evaluări se fac din doi în doi ani. Putem astfel să intervenim pentru a regla deficienţele. Evaluările sunt realizate pe filosofia testărilor internaţionale', a declarat marţi, pentru Agerpres, inspectorul Marian Banu de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Acesta a precizat că rezultatele nu vor fi făcute publice. 'Rezultatele vor fi confidenţiale, ele se vor discuta numai cu părinţii', a spus Banu.

Evaluarea naţională a elevilor din clasa a IV-a va începe miercuri cu proba la limba română şi se va încheia pe 30 mai cu proba la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Elevii de clasa a IV-a vor mai susţine pe 29 mai proba la matematică.

Următoarele evaluări vor avea loc la clasele a II-a în 2-4 iunie şi la clasele a VI-a în 5 şi 6 iunie.

Competenţele pe care elevii trebuie deja să le fi acumulat sunt conform nivelului specific vârstei - competenţe de scris-citit, folosirea corectă a limbii române şi a limbii materne, competenţe de comunicare în limba română şi limba maternă, competenţe în domeniul matematicii şi al ştiinţelor naturii, subiectele fiind elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi având un nivel mediu de dificultate.

Testele elaborate pentru clasa a IV-a vizează: evaluarea competenţelor de înţelegere a textului scris în limba română, evaluarea competenţelor de matematică, iar pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care studiază în limba maternă, se administrează şi un test de evaluare a înţelegerii textului scris în limba maternă.

Durata alocată rezolvării testelor va fi de 25 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a şi 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

×