x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INCIDENT – MALL MILITARI/ Care pe care?

INCIDENT – MALL MILITARI/ Care pe care?

de Miruna Pasa Petru    |    Mara Raducanu    |    24 Feb 2009   •   00:00
INCIDENT – MALL MILITARI/ Care pe care?

Ancheta scandalului izbucnit sâmbătă seară la Mall Plaza Bucureşti rămâne deocamdată fără nici un arestat. Cel considerat şeful clanului care a declanşat conflictul, Eugen Preda, a fost eliberat ieri de instanţă.



Totodată, Dan Nica, şeful de la Interne, a anunţat că Preda a fost demis din MAI şi că nu a funcţionat niciodată ca poliţist. Mai mult, Nica le-a transmis un mesaj clanurilor de interlopi: "Nu sunteţi în siguranţă!". Noi sau ei, domnule ministru ne-am permite să vă întrebăm, Judecătoria Sectorului 6 a respins cererea de arestare a lui Eugen Preda, considerând nu sunt întrunite toate condiţiile pentru încarcerarea sa preventivă. Hotărârea instanţei a venit ieri, la câteva ore de la eliberarea altor trei suspecţi reţinuţi în acest caz. Aşa se face că în acest moment toate persoanele cercetate pentru ultraj contra bunelor moravuri, port de arme albe, lovire sau tulburarea liniştii publice sunt libere. Procurorii au atacat deja cu recurs toate eliberările şi speră că vor obţine arestarea preventivă la Tribunalul Bucureşti. Avocatul lui Preda, Ciprian Şoldea, a declarat ieri că nu au fost aduse în faţa instanţei cele mai importante probe din dosar. Este vorba despre înregistrările camerelor de supraveghere din Mall Plaza, care ar fi arătat cum s-a declanşat conflictul între membrii grupării Preda şi angajaţii firmei de pază din complexul comercial. Aceeaşi instanţă va discuta astăzi o a cincea solicitare de arestare prevenitivă legată de acest caz. Este vorba despre cazul lui Andrei Ionuţ Udrea, acuzat şi el că a luat parte la bătaia din Mall.

Dan Nica, ministrul de Interne, a anunţat ieri la finalul şedinţei coaliţiei că toate persoanele implicate în scandalul din Plaza Mall vor fi demise. Totodată, Nica a transmis un mesaj clanurilor de interlopi, avertizându-i că "nu sunt în siguranţă!". Ministrul a adăugat că Eugen Preda, implicat în scandalul de la Plaza Mall, a fost demis din MAI şi că nu a funcţionat niciodată ca poliţist. Nica a mai spus că a dispus iniţierea unei anchete a Corpului de Control la nivelul Clubului Dinamo, atât în Capitală, cât şi în Braşov.

ACUZAŢII RECIPROCE
Întreaga "joacă" de-a agenţii şi interlopii a început sâmbătă seară, când patru bărbaţi, între care liderul unui clan interlop, Eugen Preda, au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22, după ce ar fi provocat un scandal într-un mall bucureştean. Conform declaraţiilor angajaţilor firmei de pază, atacatorii nu au stat pe gânduri când a fost vorba să folosească cuţitele şi boxurile pe care le aveau asupra lor. La rândul său, Bogdan Oprea, directorul BGS, a declarat faptul că mall-ul din Militari se află de mult în zona de influenţă a lui Preda. Potrivit acestuia, membrii clanului Preda, protagoniştii scandalului, percep o anumită taxă de protecţie de la comercianţi.

Christian Ciocan a declarat ieri că Mall Plaza România nu a pus la dispoziţia anchetatorilor imaginile surprinse de camerele de supraveghere din complexul comercial în timpul conflictului, deşi Poliţia Capitalei a făcut o solicitare scrisă către conducerea mall-ului.

×
Subiecte în articol: observator mall preda