x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h

Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h

17 Ian 2021   •   11:30
Inconștiență la volan: Vitezoman cu permis de câteva zile, prins de polițiști cu 122 km/h

Un tânăr de 22 de ani din comuna Frumușița, județul Galați, a fost prins în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h, într-o localitate unde limita era 50 km/h. Tânărul are permis de doar câteva zile.

Potrivit Poliției Galați, tânărul de 22 ani din comuna Frumușița a fost prins sâmbătă seara în trafic pe DN 25, în localitatea Umbrărești, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 122 km/h, pe o porțiune de drum unde limita maximă de viteză este de 50 km/h.

Polițiștii l-au oprit pe tânăr după ce autoturismul pe care-l conducea a fost înregistrat de aparatul radar, cu viteza de 122 km/h.

Șoferul a primit permisul abia la începutul acestui an.

A fost sancționat contravențional cu amendă în valoare 1.450 lei și permisul i-a fost suspendat pe trei luni.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vitezoman