x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Info

Info

30 Aug 2008   •   00:00

30 august 2008



INDIENII VS ZĂPADĂ. O staţiune de ski din Arizona (SUA) a fost somată să nu mai folosească apa din canalizare ca materie primă pentru obţinerea zăpezii. Un tribunal federal a decis să ia această măsură pentru că apa astfel transformată ar putea polua zonele din vecinătate, unde se află triburile indiene. Goana după turişti şi lipsa zăpezii naturale sînt însă motive suficient de puternice pentru a determina proprietarul staţiunii Flagstaff să facă apel în justiţie, scrie Arizona Republic. Deşi au păreri împărţite cu privire la decizia Curţii de justiţie, localnicii sînt de acord că triburile sacre de indieni ridicate în apropierea orăşelului ar trebui protejate cu orice preţ. "Este o victorie modestă", este de părere Leigh Kuwanwisiwma, directorul Rezervaţiei Culturale Hopi din Flagstaff.

CHINA SALVEAZĂ PĂDURILE TERREI.
Peste 19 milioane de tone de maculatură au fost transformate anul trecut în China în hîrtie. În ultimii zece ani importurile de maculatură ale Chinei au crescut substanţial. Acest lucru a salvat probabil tăierea a circa 54 de milioane de tone de lemn proaspăt din pădurile planetei, spune Brian Stafford, autorul unui raport concludent despre industria hîrtiei în China.

DESCOMPUNERE ECOLOGICĂ. Pentru a veni în întîmpinarea noilor provocări ale mediului înconjurător, o companie de incinerare din Scoţia a găsit metoda optimă pentru arderea trupurilor umane. Reprezentanţii companiei susţin că fierberea corpului într-o substanţă care îl tranformă în praf reprezintă o soluţie ecologică. Potrivit publicaţiei online Physorg, trupul uman este aşezat într-un sicriu şi introdus într-o soluţie formată din apă şi hidroxid de potasiu. Soluţia este apoi fiartă la o temperatură de 302 grade Fahrenheit, ceea ce face ca substanţa şi corpul să se tranforme rapid într-un praf alb. Procesul este identic cu descompunerea naturală, însă este mult mai rapid. Metoda costă în jur de 600 de dolari, la fel ca incinerarea, informează Physorg.

×
Subiecte în articol: verde!