x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Informare meteo de ploi torenţiale, vânt şi grindină, valabilă până sâmbătă dimineaţă. Ce zone vor fi afectate

Informare meteo de ploi torenţiale, vânt şi grindină, valabilă până sâmbătă dimineaţă. Ce zone vor fi afectate

11 Iul 2013   •   09:51
Informare meteo de ploi torenţiale, vânt şi grindină, valabilă până sâmbătă dimineaţă. Ce zone vor fi afectate

Meteorologii au emis astăzi o informare de ploi, grindină şi vijelii, valabilă din această după-amiază, ora 15:00, până sâmbătă la ora 06.00.

Astfel, din după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 13 iulie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte, apoi, pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ales în jumătatea estică. Vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 50 l/mp.

×