x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infotrafic: Trafic aglomerat pe DN 1 în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

Infotrafic: Trafic aglomerat pe DN 1 în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

30 Apr 2019   •   13:01
Infotrafic: Trafic aglomerat pe DN 1 în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei

Pe DN 1 se înregistrează valori ridicate de trafic, marţi, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, anunţă Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

"Valorile de trafic sunt ridicate pe DN 1, în localităţile de pe Valea Prahovei, între Nistoreşti şi Comarnic, precum şi în staţiunea Buşteni, pe sensul de mers către munte. De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe celălalt sens de mers, respectiv către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni", se precizează într-un comunicat al Centrului Infotrafic transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, şoferilor li se recomandă să circule cu atenţie sporită, să nu efectueze depăşiri riscante şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea traficului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: trafic dn1