x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Infractiuni in serie semnate Mihai Ghezea

Infractiuni in serie semnate Mihai Ghezea

02 Iun 2004   •   00:00

Masinatiunile frauduloase ale "cavalerului dreptatii" Mihai Ghezea, infractor de drept comun ajuns director al publicatiei Atac ies la iveala.

LUCA POPOVICI

Episoadele anterioare ale activitatii infractionale desfasurate de Ghezea au aratat un individ fara scrupule, abil, care, dandu-si identitati false, a reusit sa escrocheze oameni de buna credinta, naivi. Astazi prezentam o alta reteta din arsenalul lui Ghezea si al acolitilor, menita sa acopere urmarirea in justitie a datoriilor uriase neplatite furnizorilor.

Istoria porneste din anul 2001, cand saptamanalul Atac la Persoana, patronat pe atunci de Mitica Dragomir, era infundat in datorii. Editura Atac la Persoana era pe cale sa fie executata silit, in urma actiunilor in justitie formulate de creditorii care revendicau aproape jumatate de miliard de lei. In aceste conditii, Mitica si Mihai Ghezea, pe atunci omul de casa al lui "Corleone" si redactor-sef al saptamanalului de prost renume, incep succesiunea de tranzactii care arunca in ceata raspunderea pentru plata datoriilor. Mitica Dragomir vinde firma plina de bube lui Mihai Ghezea, contra sumei de 100 de milioane lei, exact contravaloarea capitalului social. Principalul creditor, Tipografia Cassandra, care tiparea fituica, tocmai ceruse falimentul firmei SC Editura Atac la Persoana SRL.

CEATA. Proaspat proprietar, Ghezea paseaza, la randul sau, actiunile unei pustoaice de 20 de ani din Arad, pe nume Julieta Alina Dutcon. Era, de fapt, ultimul pas dintr-un sir de alte tranzactii in afara legii, prin care se schimbau statutele, formele de organizare, sub acoperirea informatiilor despre datoriile catre fisc si creditori. Aceste manevre au fost facute cu complicitatea sau inducerea in eroare a unor institutii precum birouri de notariat si judecatorii. Or, pe recidivistul Mihai Ghezea asemenea practici penale l-ar scoate din calitatea de administrator, bineinteles, daca l-ar cerceta cineva. Este de neinteles dezinteresul Politiei si Parchetului fata de activitatea infractionala a lui Mihai Ghezea.

×
Subiecte în articol: observator ghezea