x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Înşelătoria prin ''metoda accidentul'' se mută pe WhatsApp

Înşelătoria prin ''metoda accidentul'' se mută pe WhatsApp

13 Feb 2019   •   14:29
Înşelătoria prin ''metoda accidentul'' se mută pe WhatsApp

Cum funcționează înşelătoria? Utilizatorul primește un mesaj, de la un prieten al cărui cont a fost compromis, în care este rugat să îi trimită un cod de verificare primit prin SMS, sub un pretext fals. Pentru că utilizatorul nu știe că are de a face cu un hacker, trimite codul primit prin SMS și astfel hackerul poate căpăta controlul asupra contului de WhatsApp.

De fapt, codul trimis prin SMS este cel pe care îl primești atunci când încerci să înregistrezi un cont de WhatsApp și modul prin care aplicația verifică dacă persoana care încearcă să se înregistreze este chiar deținătorul numărului de telefon.

Odată ce hackerii preiau controlul contului de WhatsApp, ei îl pot folosi pentru a trimite mesaje similare prietenilor sau familiei din lista ta, pentru a le cere bani pentru presupuse intervenții gen ''metoda accidentul” ori pentru a șantaja utilizatorii să le trimită bani pentrui a-și recupera accesul la cont.

WhastApp nu a transmis deocamdată un comunicat oficial privind acest nou tip de „scam”, însă utilizatorii sunt sfătuiți să nu trimită nimănui codurile de verificare prin SMS și să fie precauți dacă primesc mesaje de la apropiați, în care li se cere să trimită bani. Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: metoda accidentul whatsApp