x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Instanţa a luat în discuţie cererea lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei

Instanţa a luat în discuţie cererea lui Stănculescu de întrerupere a executării pedepsei

21 Oct 2008   •   00:00

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus, astăzi, efectuarea unei expertize medicale de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, pentru a se stabili dacă generalul în rezervă Victor Atanasie Stănculescu suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei de 15 ani primită pentru reprimarea Revoluţiei de la Timişoara. Următorul termen al procesului a fost fixat pe 4 noiembrie.




AFECŢIUNI CRONICE. Instanţa militară a încuviinţat solicitarea avocatei lui Stănculescu, Alice Drăghici, de trimitere a unei adrese către Spitalul Militar Central, pentru a se comunica afecţiunile de care a suferit Stănculescu de-a lungul timpului. De asemenea, s-a dispus trimiterea unei adrese către Spitalul Penitenciarului Jilava, locul unde este încarcerat generalul în rezervă, în vederea comunicării rezultatelor investigaţiilor medicale efectuate recent. Comisia de individualizare a regimurilor din cadrul Spitalului-Penitenciar Jilava a stabilit regimul închis de executare a pedepsei pentru cei doi. Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Monica Pană, a declarat, pentru Agerpres, că Stănculescu şi Chiţac sunt internaţi în acelaşi salon, starea lor de sănătate este stabilă, însă amândoi prezintă afecţiuni cronice care sunt controlate terapeutic. Monica Pană a spus că evaluarea medicală a celor doi generali în rezervă, începută pe 16 octombrie, continuă. "La noi vor sta strict pentru evaluările medicale, iar ulterior vor fi trimişi la un anumit penitenciar, la decizia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", a declarat Monica Pană. Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, pe 15 octombrie, recursul generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, condamnaţi de Secţia penală a ÎCCJ în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Decizia este definitivă şi irevocabilă. Magistraţii ÎCCJ au decis pe 2 aprilie 2007 condamnarea la câte 15 ani de închisoare a generalilor în rezervă Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac pentru omor deosebit de grav în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Pe latură civilă, instanţa a admis în parte plata de către cei doi, în solidar cu Ministerul Apărării, de despăgubiri cerute de părţile civile din proces. Ei au fost încarceraţi după ce instanţa supremă le-a respins, în 15 octombrie, recursurile, rămânând astfel cu condamnările de câte 15 ani de închisoare în dosarul revoluţiei de la Timişoara, decise de completul de judecată inferior.

ACUZE. În 4 aprilie 2007, un complet de trei judecători al instanţei supreme a hotărât condamnarea la câte 15 ani de închisoare a celor doi generali în rezervă şi degradarea militară a lor, fiind găsiţi vinovaţi de acuzaţiile de omor deosebit de grav în dosarul revoluţiei de la Timişoara. Hotărârea a fost contestată la completul de nouă judecători, care a soluţionat definitiv miercuri procesul. Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat pe Victor Athanasie Stănculescu la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi la cinci ani de interzicere a unor drepturi. Totodată, el a mai primit şapte ani şi şase luni de detenţie pentru tentativă la omor deosebit de grav, pedeapsa fiind asociată cu patru ani de interzicere a unor drepturi. Prin contopire, Stănculescu va executa pedeapsa cea mai grea, de 15 ani, la care se va adăuga şi pedeapsa degradării militare. Tot la 15 ani de detenţie şi cinci ani de interzicere a unor drepturi a fost condamnat şi generalul Mihai Chiţac, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. La această pedeapsă s-a adăugat şi cea privind degradarea militară. Totodată, instanţa a admis în parte plata de către cei doi, în solidaritate cu Ministrerul Apărării, de despăgubiri cerute de părţile civile din proces. (V.A.)

×
Subiecte în articol: romania stanculescu