x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întâlnire Trump-Putin, sâmbătă, la Buenos Aires

Întâlnire Trump-Putin, sâmbătă, la Buenos Aires

de Dan Constantin    |    29 Noi 2018   •   17:34
Întâlnire Trump-Putin, sâmbătă, la Buenos Aires

Anunțată la conferința de presă din 27 noiembrie la Casa Albă, întâlnirea Trump-Putin este programată pentru sâmbătă la un hotel din capitala Argentinei. CNN precizează că întâlnirea ar urma să dureze două ore. Consilierul de securitate națională al Casei Albe a declarat că nu se știe dacă subiectul Ucraina se află pe agenda discuțiilor celor doi președinți. Ultima întâlnire Trump-Putin a avut loc în iulie la Helsinki. 

Trump participă în aceste zile la reuniunea G-20 și are în programul anunțat o cină cu președintele Chinei și întâlniri bilaterale cu liderii din Turcia, Germania, Japonia, Coreea de Sud, India și Argentina.

×