x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Întârzieri de 30 de minute la decolarea unor avioane de pe Aeroportul Otopeni

Întârzieri de 30 de minute la decolarea unor avioane de pe Aeroportul Otopeni

26 Mar 2013   •   09:58
Întârzieri de 30 de minute la decolarea unor avioane de pe Aeroportul Otopeni

Mai multe aeronave au decolat, marţi dimineraţă, de pe Aeroportul Otopeni cu întârzieri de aproximativ 30 de minute din cauza operaţiunilor de degivrare, nefiind anulată nicio cursă din cauza vremii, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. "Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV), traficul aerian se desfăşoară normal. Nicio cursă nu este anulată pe AIHCB din cauza condiţiilor meteo. Mai multe zboruri au înregistrat, în cursul acestei dimineţi, întârzieri de 30 - 40 de minute la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, întârzieri determinate de necesitatea degivrării aeronavelor", se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti. Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene, pistele, platformele şi căile de rulare fiind deschise şi operaţionale.

×
Subiecte în articol: întarzieri decolare avion otopeni