x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Integru şi rezistent la corupţie". Concluziile anchetei în cazul lui Sergiu Todea, poliţistul clujean care a demisionat după ce îndrăznit să-şi sancţioneze şeful

"Integru şi rezistent la corupţie". Concluziile anchetei în cazul lui Sergiu Todea, poliţistul clujean care a demisionat după ce îndrăznit să-şi sancţioneze şeful

11 Oct 2013   •   12:49
"Integru şi rezistent la corupţie". Concluziile anchetei în cazul lui Sergiu Todea, poliţistul clujean care a demisionat după ce îndrăznit să-şi sancţioneze şeful

Corpul de control al premierului Ponta a finalizat ancheta în cazul fostului polițist Sergiu Todea, care și-a dat demisia după ce a câștigat procesele împotriva Poliției Cluj, anunţă stiridecluj.ro

Inspectorii au stabilit că şefii lui Todea au fost preocupați în permanență să să găsească motive de sancţionare a sa.

Potrivit inspectorilor guvernamentali, conducerea IPJ Cluj a manifestat o continuă preocupare în a identifica situaţii de fapt de natură a-i limita agentului de poliţie sfera de acţiune, inclusiv prin trimiterea repetată la evaluare psihologică şi sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în baza unor petiţii anonime, trimise însă şi de pe o adresă de e-mail având ca nume unul similar soţiei comandantului şef, pentru verificarea averii dobândite în exercitarea funcţiei.

Citește AICI nota Corpului de Control.

×
Subiecte în articol: sergiu todea politist cluj amenda sef