x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Interzicerea fumatului, bucuria localurilor

Interzicerea fumatului, bucuria localurilor

de Dan Radu    |    11 Mar 2016   •   21:29
Interzicerea fumatului, bucuria localurilor
Sursa foto: Sean Gallup/Getty Images

Interzicerea fumatului în toate spaţiile publice este primită cu entuziasm de mulţi deţinători de localuri, în ciuda pericolului ca fumătorii să aleagă să stea acasă dacă nu mai pot să tragă din ţigară când ies în oraş. Unele cluburi s-au grăbit să interzică fumatul încă dinainte ca legea să intre în vigoare şi abia aşteaptă ca interdicţia să devină generală. Cei care nu privesc legea cu ochi buni, aşteaptă intrarea în vigoare pentru a vedea dacă o pot eluda.

Corina şi Ştefan, ambii fumători înrăiţi, plănuiesc să fac nunta, vara aceasta. În vânătoarea de saloane care ar putea găzdui evenimentul, au adresat aceeaşi întrebare: "Se va putea fuma"? La data la care va avea loc evenimentul, legea care interzice fumatul în spaţiile publice va fi intrată deja în vigoare. Cuplul spera, însă, să găsească o chichiţă – dacă o nuntă e un eveniment privat, în care sala se închiriază, se mai poate considera un spaţiu public, unde fumatul este interzis? Deţinătorii de săli de evenimente, însă, nu ştiu foarte clar dacă legea are astfel de scăpări şi preferă să nu rişte. Ba, mai mult, decizia de a se interzice fumatul pare să fie fix ceea ce aşteptau. "În principiu nu vom permite fumatul. Chiar dacă este un eveniment privat, este un spaţiu public şi, conform legii, în spaţiile publice nu poate fi permis fumatul. Şi, sinceră să fiu, sunt foarte bucuroasă pentru că a apărut legea aceasta", spune Cătălina Munteanu, reprezentantă a spaţiului de evenimente Aurrum Palace. Nici temerea că se vor pierde clienţii fumători nu este una care să cauzeze îngrijorări. "Nu e ca şi cum în unele spaţii se va permite fumatul, iar în altele nu, astfel ca clienţii să poată merge acolo unde se permite. Legea nu permite, punct. Eu mă bucur că s-a interzis, în sfârşit. Pentru noi era o problemă cu fumatul, nu cu lipsa fumatului", spune Cătălina Munteanu.

 

Cei care au implementat măsura au pierdut clienţi, dar rămân optimişti

Printre cei care privesc interzicerea fumatului cu ochi buni se numără şi deţinătorii Skybar-ului Pura Vida, din Centrul Istoric al Bucureştiului. "Vrem să respirăm cu toţii un aer curat şi să ne bucurăm de privelişte, de prieteni şi de aroma cocktailurilor fără ca fumul să ne stea în cale", anunţa localul la începutul anului, ocazie cu care interzicea şi fumatul în interior, chit că legea nu fusese încă votată. Patru luni mai târziu, managerul Valentin Preotu spune că ideea a fost una nobilă, dar care a afectat localul la încasări. "Da, ne-a afectat, este clar că ne-a afectat. Dar este o decizie pe care conducerea a luat-o şi mergem în continuare pe ideea asta", spune managerul. Fumatul în spaţiile închise vine cu avantaje şi dezavantaje – pe de-o parte, fumătorii sunt o clientelă fidelă, pe de altă parte, fumul de ţigară înseamnă cheltuieli mari de întreţinere. "Partea cu fumatul îi afectează cel mai mult pe cei care au locaţii total închise. Trebuie renovat periodic din cauza fumului de ţigară, ventilaţia trebuie să fie la standarde foarte înalte pentru a face faţă la metrii pătraţi pe care îi are", spune Preotu. Acesta spera că, după ce interdicţia va deveni totală, clienţii vechi se vor întoarce. "O să fie o perioadă de tranziţie, lumea va fi mai reticentă când iese în oraş, dar se va obişnui. În general, la noi, partea de distracţie este asimilată şi cu fumatul. Probabil că lucrurile or să se schimbe, dar nu mâine. Noile generaţii, mai ales, se adaptează mult mai uşor la reguli".

Printre soluţiile găsite de cei cărora legea nu le era pe plac, pentru a putea trage în continuare din ţigară în localuri se număra şi crearea de cluburi private de fumători cu acces pe bază de membership. Precis un astfel de club există deja în Bucureşti, însă patronul nu e la fel de optimist. "Nu ştim ce o să facem după data de 16, când intră în vigoare această lege. Avocaţii noştri trebuie să obţină o hârtie care să ateste acest lucru. Legea e lege pentru toată lumea. Dacă nu ai o hârtie la mână, nu ai nimic", spune deţinătorul Angelo Ursaciuc, proprietarul localului dedicat, printre altele, fumatului de trabucuri "The Buddhist exotic cigar club". "Vom vedea ce vor face şi ceilalţi. Mai mult de atât nu ştiu ce să spun", spune Ursaciuc.

Cluburile nu se grăbesc cu investiţiile pentru fumatul în exterior

O soluţie pentru a menţine fumătorii fericiţi ar fi amenajarea exterioarelor localurilor cu încălzitoare care să facă fumatul confortabil chiar şi în nopţile reci. Laura Georgescu, de la incalzitoareterase.ro, furnizează astfel de echipamente în România, însă spune, cu dezamăgire, că avalanşa de cereri la care se aştepta întârzie să vină. "Aşa presupuneam şi noi, dar ştiţi cum este în România. Fiecare aşteaptă să vadă ce face vecinul, dacă e chiar aşa de rea legea asta, dacă va ţine toată lumea cont de ea... Până nu intră legea în vigoare, nu cred că face cineva vreo investiţie. Normal ar fi să vedem o creştere a vânzărilor, dar trăim în România, deci nu ne bazăm pe asta", spune Laura Georgescu.

"Dacă nu se va mai fuma pe nicăieri, oamenii vor sta acasă o zi sau două sau niciuna. Din câte am înţeles eu, peste tot pe unde s-a interzis fumatul, au venit mai mulţi oameni, vorbesc de restaurante şi alte localuri", Angelo Ursaciuc, proprietar de club pentru fumători

Legea interzicerii fumatului intră în vigoare de la 16 martie. Fumatul va fi interzis în orice spaţiu închis accesibil publicului sau destinat utilizării colective, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi.

 

 

×