x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inundații: 5.000 de pompieri pregătiți să intervină în zonele aflate sub atenționarea de Cod portocaliu

Inundații: 5.000 de pompieri pregătiți să intervină în zonele aflate sub atenționarea de Cod portocaliu

13 Iun 2020   •   15:00
Inundații: 5.000 de pompieri pregătiți să intervină în zonele aflate sub atenționarea de Cod portocaliu

Circa 5.000 de pompieri și peste 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătite să intervină în zonele aflate sub atenționarea de Cod portocaliu de ploi, vijelii și căderi de grindină, transmite ISU.

"În contextul emiterii, de către Administraţia Naţională de Meteorologie, a atenţionării Cod portocaliu pentru perioada 13 iunie, ora 15.00 - 14 iunie, ora 02.00, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi însemnate de apă, averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în cea mai mare parte a ţării, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a potenţialelor situaţii de urgenţă", se arată în comunicat.

Au fost suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Cursurile de apă sunt monitorizate pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate conduce la producerea inundaţiilor.

Pompierii militari au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.

Recomandări către populație

Pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină, oamenii trebuie să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică.

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, populația trebuie să curețe şanţurile şi rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store şi a Platformei Naţionale de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă fiipregatit.ro.

×