x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inventatorul e-mail, Ray Tomlinson, a încetat din viaţă

Inventatorul e-mail, Ray Tomlinson, a încetat din viaţă

07 Mar 2016   •   08:41
Inventatorul e-mail, Ray Tomlinson, a încetat din viaţă
Sursa foto: Ingram Publishing/Getty Images/Ingram Publishing

Informaticianul american Ray Tomlinson, care a inventat emailul, a murit la vârsta de 74 de ani, a anunţat Vinton Cerf pe pagina sa de Facebook şi Twitter, co-inventator al protocolului de control al transmisiei / protocol internet (Transmission Control Protocol / Internet Protocol, TCP/IP) şi în prezent vice-preşedinte la gigantului Google, informează agenţia France Presse.

Potrivit lui Mike Doble, purtător de cuvânt al companiei Raytheon la care Tomlinson lucra în prezent, decesul a survenit sâmbătă dimineaţă, dar nu se ştie dacă acesta se afla acasă şi nici cauzele morţii, relatează Reuters.

Născut în 1941 şi absolvent al prestigiosului MIT (Massachusetts Institute of Technology), Ray Tomlinson a scris primul e-mail din istorie în anul 1971. El a proiectat programul de trimitere a unor astfel de mesaje electronice în timp ce lucra la Arpanet, reţeaua disponibilă cercetătorilor şi militarilor care a dat mai târziu naştere internetului.

Totodată, el a fost cel care a avut ideea de a utiliza caracterul @ pentru a separa identitatea persoanei din reţea căreia îi este destinat la care se referă mesajul.

Pe blogul său, Ray Tomlinson a relatat în detaliu povestea creaţiei sale, încercând să oprească legenda care tindea să ia locul faptelor.

"Primul e-mail a fost trimis între două maşini care se aflau una lângă cealaltă", conectată prin intermediul Arpanet, a explicat el.

"Primul mesaj a fost neînsemnat şi l-am uitat", a continuat el. "Cel mai probabil a fost ceva de genul QWERTYUIOP (primele litere ale tastaturii în limba engleză) sau ceva de genul acesta ...".

"Nu credeţi tot ce citiţi pe web. Amintiţi-vă, există oameni în spatele acestor pagini, iar oamenii fac greşeli", a avertizat Ray Tomlinson citat de AFP. 

Agerpres

×
Subiecte în articol: Ray Tomlinson