x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioan Mihăilescu a incetat din viaţă

Ioan Mihăilescu a incetat din viaţă

de Jurnalul National    |    12 Sep 2007   •   00:00
Ioan Mihăilescu a incetat din viaţă
Sursa foto: ANGELO BREZOIANU/

Fostul rector al Universităţii Bucureşti şi unul dintre marile nume ale sociologiei romăneşti, profesorul doctor Ioan Mihăilescu, a murit ieri in urma unui stop cardio-respirator.



Fostul rector al Universităţii Bucureşti şi unul dintre marile nume ale sociologiei romăneşti, profesorul doctor Ioan Mihăilescu (foto), a murit ieri in urma unui stop cardio-respirator.

Născut in 1949, profesorul Mihăilescu a fost secretar ştiinţific la Centrul European UNESCO pentru Ştiinţele Sociale din Viena, prorector şi apoi rector al Universităţii din Bucureşti (1992-2005), preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii din Bucureşti.

"A slujit cu abnegaţie şi dăruire invăţămăntul romănesc, profesie in care a excelat, facultatea şi Universitatea din Bucureşti. A fost un om generos, apropiat de colegi şi studenţi, pe care i-a ajutat şi indrumat intotdeauna cu competenţă, prietenie şi căldură. Dumnezeu să-l odihnească!" este mesajul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii, citat de Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator