x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioan Oltean, acuzat în dosarul ANRP 4 pentru complicitate la abuz în serviciu

Ioan Oltean, acuzat în dosarul ANRP 4 pentru complicitate la abuz în serviciu

de Adrian Ilie    |    27 Noi 2015   •   12:55
Ioan Oltean, acuzat în dosarul ANRP 4 pentru complicitate la abuz în serviciu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Deputatul PNL Ioan Oltean a fost luat de la aeroport şi adus de către procurorii DNA la audieri în dosarul ce priveşte despăgubirile acordate omului de afaceri Mihai Rotaru pentru un teren aflat în Piteşti, despăgubiri în cuantum de 108.932.000 lei.
Procurorii anticorupţie au avut ieri o zi plină. Dimineaţa au fost audiaţi Mihai Rotaru, princi¬palul acţionar la CS Universitatea Craiova, şi deputatul Cătălin Teodorescu. În iunie 2010, „Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubi¬rilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin exerci¬tarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în supra¬față de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire unei persoane. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei”, se arată în comunicatul DNA. La rândul său, Oltean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență. Fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor a primit 600.000 de euro de la Ro-taru pentru a interveni la preşedinta de atunci a ANRP, Crinuța Dumitrean, pentru urgentarea proce¬durii de despăgu¬bire.

Rotaru a cumpărat dreptu¬rile litigioase pentru teren de la o persoană care s-a chinuit opt ani să rec⺬tige terenul, insuccesul deter minându-l să recurgă şi la instanţă.
 

×
Subiecte în articol: ioan oltean