x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Este o aberaţie cum este structurat sistemul de sănătate din România

Iohannis: Este o aberaţie cum este structurat sistemul de sănătate din România

de Agerpres    |    08 Ian 2014   •   13:56
Iohannis: Este o aberaţie cum este structurat sistemul de sănătate din România

Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că "este o aberaţie cum este structurat sistemul de sănătate din România", în contextul în care avem medici foarte buni şi asistente foarte bine pregătite, care, însă, pleacă la muncă în străinătate fiind prea prost plătiţi în ţară.

"Problema sistemului sanitar din România este lipsa unei construcţii care face sens. Prea multe entităţi care dispun de prea multe lucruri. Atâta vreme cât, de exemplu, Spitalul de Pediatrie este al nostru, al municipalităţii, dar noi nu putem să îl finanţăm decât tot pentru ziduri şi aparate. Se finanţează prin Casa de Sănătate, însă Casa de Sănătate poate să finanţeze numai cu atât cu cât aprobă ministerul. Este o aberaţie, acesta este cuvântul potrivit, cum este structurat sistemul de sănătate din România. Până nu ne hotărâm odată să avem un sistem clar, deci cine cui este subordonat, cum se finanţează, transparent, nu vom rezolva această problemă", a afirmat Klaus Iohannis.

Întrebat dacă, atunci când este bolnav, se tratează în România sau în străinătate, Klaus Iohannis a spus că a preferat până acum medicii de la Sibiu şi că nu ar opta din prima pentru un tratament în afara ţării.

"Eu am avut puţine afecţiuni, pe care mi le-am tratat aici, local. Am încredere în medicii din România, dar nu medicii sunt problema, ci construcţia sistemului ca atare. Avem medici foarte buni, personalul mediu este bine calificat, doar că pleacă fiind prea prost plătit. Problemele din sistem sunt multiple", a spus primarul Sibiului.

Totodată, Klaus Iohannis nu crede că atragerea fondurilor europene va rezolva toate problemele sistemului de sănătate din România.

Primarul Sibiului a criticat sistemul de sănătate chiar în ziua în care a semnat un contract în valoare de aproape zece milioane de euro, din care nouă milioane de euro nerambursabili, fonduri UE, pentru un nou centru de cercetare şi telemedicină în boli neurologice la copii, la Spitalului de Pediatrie din municipiu.

"Faptul că un spital merge bine sau prost, ţine şi de spital şi de titularul spitalului şi doar într-o măsură relativ mică, de contextul general. Textul cel mai uzual în România este toate spitalele sunt proaste şi sistemul este la pământ. Noi credem că dovedim de ani de zile, cu Spitalul de Pediatrie, că indiferent cum este sistemul, spitalul este bun, se dezvoltă, se extinde şi vine în întâmpinarea nevoilor comunităţii. Deci, se poate, dacă se vrea. Da (finanţarea din bani europeni n.r.) este o soluţie pentru dotare. Nu este o soluţie pentru funcţionarea sistemului", a completat Klaus Iohannis. 

×
Subiecte în articol: sistemul de sanatate klaus iohannis