x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis susţine că Opoziţia are şanse bune de reuşită cu moţiunea de cenzură: Le doresc succes

Iohannis susţine că Opoziţia are şanse bune de reuşită cu moţiunea de cenzură: Le doresc succes

19 Dec 2018   •   14:35
Iohannis susţine că Opoziţia are şanse bune de reuşită cu moţiunea de cenzură: Le doresc succes

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că Opoziţia are "şanse bune de reuşită" în privinţa moţiunii de cenzură depusă la adresa Guvernului Dăncilă, care urmează să fie dezbătută şi votată joi în Parlament.

"Eu le doresc mult succes şi cred că au şanse bune de reuşită", a declarat Klaus Iohannis, miercuri, la Palatul Cotroceni, întrebat de jurnalişti pe această temă.

Referitor la faptul că în privinţa unui astfel de demers ar fi putut să facă mai mult prin implicarea sa, şeful statului a precizat: "Cred că trebuie să fim conştienţi că separarea puterilor în stat nu înseamnă să nu meargă preşedintele la Guvern, fiindcă sunt ambii din Executiv, deci nu există aşa ceva, o separare a puterii între Guvern şi preşedinte. Şi Guvernul, şi preşedintele reprezintă latura executivă a puterii statului, dar Parlamentul este puterea legislativă şi în niciun caz nu este treaba preşedintelui să facă program Parlamentului. Cum nici invers nu este treaba Parlamentului să facă program preşedintelui. Această chestiune se tranşează în Parlament, prin procedurile prevăzute acolo, dar, sigur, personal, îmi permit să am o simpatie faţă de o parte şi o antipatie faţă de altă parte".

Iohannis a confirmat că îşi păstrează "fermă" hotărârea de a nu mai numi un premier de la PSD, întrebat în acest sens. "Da, este fermă", a spus preşedintele.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de 163 de parlamentari PNL, USR şi PMP, a fost citită luni în plenul Parlamentului şi urmează să fie dezbătută şi votată în şedinţa de joi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis