x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Unul dintre cele mai importante proiecte pentru România este summitul de la Sibiu

Iohannis: Unul dintre cele mai importante proiecte pentru România este summitul de la Sibiu

23 Oct 2018   •   15:53
Iohannis: Unul dintre cele mai importante proiecte pentru România este summitul de la Sibiu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că unul dintre cele mai importante proiecte pentru România este summitul UE care va avea loc anul viitor la Sibiu, subliniind că ţara noastră intenţionează să aibă un mandat de succes la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. 

"România va avea o ocazie foarte bună de a dovedi că nu doar crede în viitorul Uniunii Europene, dar şi că poate să fie implicată în acest viitor, că România este capabilă să răspundă acestor provocări, asta pentru că România va deţine Preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019. Intenţionăm să avem succes şi avem de gând să depunem eforturi pentru a obţinute o Uniune Europeană consolidată şi mai eficientă. (...) Unul dintre cele mai importante proiecte pentru noi în România este summitul care va avea loc la Sibiu pe 9 mai 2019. Acest summit este foarte important pentru România, pentru că va fi primul summit organizat de către ţara noastră, dar adevărata sa importanţă este legată de ceea ce se va discuta la această reuniune, pentru că acest summit va fi dedicat viitorului UE, iar România şi românii sunt hotărâţi să fie implicaţi în acest viitor, să facă parte din procesul de luare a deciziilor privind viitorul UE şi sunt convins că, împreună cu toţi ceilalţi participanţi la summitul de la Sibiu, vom creiona un proiect credibil, fezabil şi care va face din UE un proiect din nou puternic", a spus Iohannis, la conferinţa de presă comună cu preşedintele PE, Antonio Trajani. 

El a reiterat că lipsa de conexiune între politicieni şi cetăţeni este una dintre marile probleme ale UE. Şeful statului a amintit că, pe perioada Preşedinţiei Consiliului UE, România va avea de gestionat o serie de dosare - Brexit, Cadrul Financiar Multianual, migraţia, alegerile europarlamentare. 

"Cred că vom reuşi să găsim răspunsuri şi abordări clare. Avem nevoie de răspunsuri clare, uşor de înţeles, logice, de abordări clare şi de o comunicare mai bună. Nu avem nevoie de o lipsă de transparenţă, de răspunsuri cu jumătate de gură la întrebările pe care cetăţenii europeni ni le vor adresa. Vrem să fim mai deschişi, să comunicăm mai bine şi să oferim răspunsuri clare, chiar dacă nu vor fi neapărat răspunsurile aşteptate de la noi, dar toate acestea vor reuşi să îmbunătăţească legătura dintre cetăţeni şi politicieni. Calea greşită ar fi să găsim răspunsuri simpliste la întrebări complicate. Este o abordare pe care o vedem din partea unor politicieni populişti din toată lumea, nu este ceva neapărat specific Europei. Problemele complicate au nevoie de răspunsuri complete şi uşor de înţeles, nu avem nevoie de răspunsuri simpliste şi greşite la întrebări complicate", a afirmat şeful statului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis