x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ion Constantinescu, numit director general interimar al Metrorex pe o perioadă de patru luni

Ion Constantinescu, numit director general interimar al Metrorex pe o perioadă de patru luni

04 Noi 2017   •   08:59
Ion Constantinescu, numit director general interimar al Metrorex pe o perioadă de patru luni

Consiliul de Administrație al Metrorex a decis vineri numirea lui Ion Constantinescu în funcția de director general interimar al Metrorex, pe o perioadă de patru luni, și a aprobat depunerea mandatului pentru Marin Aldea, acesta revenind pe funcția de director Strategie Planificare Resurse în cadrul companiei, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale din domeniu.

"În ședința din 3 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al Metrorex a aprobat depunerea mandatului domnului Marin Aldea și revenirea acestuia pe funcția de director Strategie Planificare Resurse în cadrul Metrorex. De asemenea, Consiliul de Administrație al Metrorex a decis, cu unanimitate de voturi, ca domnul Ion Constantinescu să fie numit director interimar pe o perioadă de patru luni cu posibilitatea de prelungire, așa cum prevede legea", au precizat sursele citate.

Ion Constantinescu ocupa în prezent funcția de director Strategie Planificare Resurse în Metrorex.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunțat vineri dimineața că i-a demis pe directorul general al Metrorex, Marin Aldea, și pe directorul de exploatare al societății, Liviu Daniel Dinu, decizia fiind luată după ce circulația metroului a fost blocată pe tronsonul Izvor-Politehnica-Grozăvești din cauza unui jgheab de scurgere a infiltrațiilor care a căzut din plafon și a produs un scurt circuit.

De asemenea, ministrul a dispus și "o anchetă severă la metrou".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ion Constantinescu Metrorex