x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ion Iliescu despre moartea Regelui Mihai: "Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne"

Ion Iliescu despre moartea Regelui Mihai: "Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne"

05 Dec 2017   •   16:42
Ion Iliescu despre moartea Regelui Mihai: "Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne"

Regele Mihai a murit. Ion Iliescu a reacționat la vestea morții Regelui Mihai. Fostul președinte a publicat pe blogul său, un mesaj de regrete la adresa fostului suveran.

"Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a fostului suveran al României, Mihai I. Viața sa, într-un secol agitat, plin de violențe și de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici ușoară. Și-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul țării, în condiții dintre cele mai dificile.

 

A dovedit un exemplar patriotism  în anii grei ai exilului. Revenit în țară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri și momente dificile și a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană și euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică și civică.

În august 2004, în cadrul manifestărilor dedicate evenimentelor dramatice de la 23 august 1944, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: „Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională. Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, fiind singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român.”

Păstrez amintirea discuțiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât și la București. Relația noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziției. Rațiunea și sensul servirii interesului public, indiferent de poziția în care ne aflam, au fost mai puternice, și, împreună, am reușit să transmitem către partenerii noștri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunității europene.

Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al țării noastre în Europa și în lumea contemporană.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se arată în mesajul postat de Ion Iliescu.

×
Subiecte în articol: regele mihai a murit ion iliescu