x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ion Iliescu: Nu m-am aşteptat la condamnarea soţilor Ceauşescu la moarte

Ion Iliescu: Nu m-am aşteptat la condamnarea soţilor Ceauşescu la moarte

27 Feb 2013   •   10:14
Ion Iliescu: Nu m-am aşteptat la condamnarea soţilor Ceauşescu la moarte

Într-un interviu acordat pentru România TV, Ion Iliescu a vorbit despre aspectele mai puţin cunoscute ale relaţiei pe care a avut-o cu Nicolae şi Elena Ceauşescu. Iliescu recunoaşte că a fost susţinut de Ceauşescu la începutul carierei sale politice. Fostul preşedinte susţine că nu se aştepta ca cei doi să fie condamnaţi la moarte în procesul de la Târgovişte.

Citeşte şi Destăinuri MACABRE de la execuţia soţilor Ceauşescu. Interviu cu unul dintre "călăi" VIDEO

Ion Iliescu a mărturisit că şi-a început cariera de pe vremea când încă mai trăia Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind numit lider al organizaţiei studenţilor comunişti. "Eu am fost promovat înainte să fie Ceauşescu şef. Ulterior, m-a promovat şi el", a spus Iliescu. După ce Nicolae Ceauşescu a preluat conducerea PCR, Iliescu a devenit ministru pentru problemele tineretului şi, în 1971, secretar cu propaganda. "Ceauşescu se cunoştea cu unchiul meu, dar la noi acasă nu a fost niciodată. Nu am fost prieteni de familie, nici vorbă", a precizat Ion Iliescu, potrivit RTV.NET.

Citeşte şi Ultimele dorinţe ale Ceauşeştilor. Vezi ce pretenţii aveau în ultimele zile de viaţă VIDEO


Ulterior, relaţiile dintre cei doi s-au răcit. Un prim motiv a fost evaluarea diferită faţă de cuplul Ceauşescu a regimului din Coreea de Nord. "M-a inclus în delegaţia cu care a vizitat ţările asiatice: China, Vietnam, Coreea de Nord şi Mongolia", povesteşte Iliescu. În Coreea, Kim Ir Sen a impresionat neplăcut delegaţia, cu excepţia secretarului general al PCR şi soţiei sale. După ceva vreme, Iliescu a relatat cuplului Ceauşescu o discuţie pe care o avusese cu fiul preşedintelui din Sierra Leone, care vizitase şi el Coreea de Nord. "Acesta făcuse studii la Oxford şi mi-a spus 'Nu aş putea trăi în Coreea de Nord. Acolo fiinţa umană este umilită. Timp de o săptămână nu am avut un dialog uman, firesc'. Le-am povestit şi lor şi Elena mi-a spus 'Ei, te iei după un negru...' ", a povestit Ion Iliescu.

Află pe RTV.NET ce spune Ion Iliescu despre execuţia soţilor Ceauşescu.

×
Subiecte în articol: ion iliescu condamnare ceausescu interviu