x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nume de cod "Ivănescu". Irinel Columbeanu, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea

Nume de cod "Ivănescu". Irinel Columbeanu, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea

15 Mai 2013   •   10:16
Nume de cod "Ivănescu". Irinel Columbeanu, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu, anunţă mediafax.ro.

Direcţia de specialitate a CNSAS a constatat că Irinel Columbeanu a fost colaborator al fostei Securităţi. Nota de constatare a fost înaintată Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei.

Colegiul CNSAS a aprobat nota, dispunând introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu. Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 26 aprilie. Instanţa nu a stabilit până în prezent un termen pentru judecarea procesului dintre CNSAS şi Irinel Columbeanu.

Potrivit unor surse judiciare, Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS în calitate de candidat la Primăria Capitalei, la alegerile din 2012. Acesta ar fi fost recrutat de fosta Securitate în 1980 şi ar fi avut numele conspirativ "Ivănescu".

Irinel Columbeanu ar fi dat 118 note informative.

×