x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ISU Galaţi are un nou şef

ISU Galaţi are un nou şef

27 Feb 2014   •   17:20
ISU Galaţi are un nou şef
Sursa foto: ISU Galaţi are un nou şef

Colonelul Marin Paţanghel este noul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'General Eremia Grigorescu' al judeţului Galaţi, după ce predecesorul lui, colonelul Vasile Balaban, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al inspectoratului, maior Eugen Chiriţă.

Potrivit acestuia, Paţanghel a fost împuternicit pentru a îndeplini funcţia de inspector şef al ISU Galaţi prin ordinul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Nicolae Cornea.

Chiriţă a precizat că fostul şef al ISU Galaţi, colonelul Vasile Balaban, îşi va continua activitatea în cadrul ISU Galaţi pe o altă funcţie.

Balaban a fost trimis în judecată, alături de alţi cinci inculpaţi, în dosarul de corupţie al fostului prefect de Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu.
Dosarul lui Bocăneanu a ajuns la instanţă şi este primul caz de corupţie la nivel înalt care se va judeca sub spectrul noului Cod Penal. Nouă capete de acuzare sunt puse în seama fostului prefect de Galaţi. Odată cu Bocăneanu a ajuns în faţa judecătorilor şi Vasile Balaban, acuzat de cumpărare de influenţă.

×
Subiecte în articol: Marin Paţanghel sef ISU galati