x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iulie: Antena 2 a crescut cu 50% faţă de 2008

Iulie: Antena 2 a crescut cu 50% faţă de 2008

13 Aug 2009   •   00:00

Antena 2, televiziunea care "spune pe bune", a înregistrat, în luna iulie, performanţe notabile de audienţă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.



Trendul este abrupt ascendent: dacă în iulie, în prime-time, cota de piaţă a staţiei tv condusă de Mihai Gâdea era de 1, 2%, în 2009, cota de piaţă ajungea la 1,8%, ceea ce înseamnă o creştere de 50%, performanţă notabilă pentru orice televiziune, fie ea generalistă sau de nişă. Mai mult decât atât, ANTENA 2 are aceeaşi cotă de piaţă ca şi TVR 2, televiziunea publică înregistrând, faţă de 2008, o creştere de doar 6%.

Dintre emisiunile postului, într-un top alcătuit în funcţie de audienţe, pe primul loc se situează "Agentul Vip" al lui Cristi Brancu, show care are, în iulie, o medie de 3,2%. Audienţa maximă înregistrată de producţia prezentată de Cristi Brancu, în luna iulie, a fost înregistrată în ziua de 27, când, în medie, s-au uitat 179.000 telespectatori. Vârful de audienţă a fost atins la 22:31, când 279.000 români urmăreau "Agentul Vip". Locul al doilea este ocupat de "Răi, da' buni" a lui Mihai Morar, cu 2% cotă de piaţă, în timp ce poziţia a treia este împărţită de două producţii: "Confidenţial" - emisiune săptămânală, prezentată de soţii Oana Turcu şi Cristi Brancu - şi de talk-show-ul politic al lui Victor Ciutacu, "Vorbe grele".

Din punct de vedere strict al ratingurilor, locul al doilea este împărţit de trei emisiuni ale postului "Răi da' buni", "Confidenţial" şi "Vorbe grele", în timp ce show-ul de divertisment al Ilincăi Vandici, "Stele sub lupă", ocupă locul al treilea în top. (Sursa: (GFK România; Target: All Urban)

×
Subiecte în articol: mass-media