x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iurie Darie, internat de urgenţă la spitalul Floreasca

Iurie Darie, internat de urgenţă la spitalul Floreasca

27 Apr 2011   •   14:14
Iurie Darie, internat de urgenţă la spitalul Floreasca
Sursa foto: Emil Badea /Jurnalul National

162626-.jpgActorul Iurie Darie a fost internat de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală, după ce a leşinat la sediul unei bănci din cartierul Dorobanţi, anunţă Antena3.


Analizele efectuate au certificat faptul că actorul a suferit o lipotimie şi o pierdere de memorie. Starea sa de sănătate a fost stabilizată, el aflându-se la spital în stare de conştienţă.

Artistul, în vârstă de 82 de ani, a mai fost internat în spital la sfârşitul lunii ianuarie. Atunci, Iurie Darie s-a confruntat cu probleme cardiace.

Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Roşu din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova.

În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoţii gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.

A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care "Băieţii noştri" (1959), "Vacanţă la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte" (1971), "Fraţii Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la Bucureşti" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morţii" (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune "Numai iubirea".

Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câţiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu şi apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referinţă: "Troilus şi Cressida", "Umbra" şi multe altele.

După Revoluţie, a jucat în "Pălăria", producţie a Teatrului de Comedie, în regia lui Horaţiu Mălăele (1998), "Patru pe o canapea şi valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat şi cu cineaştii basarabeni, în filmul pentru copii "Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău în "Tata" (stagiunea 1999-2000).

×
Subiecte în articol: floreasca Iurie Darie