x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator JAF la o casă de schimb valutar de pe Calea Moşilor. Casiera a fost rănită la cap

JAF la o casă de schimb valutar de pe Calea Moşilor. Casiera a fost rănită la cap

01 Noi 2012   •   13:15
JAF la o casă de schimb valutar de pe Calea Moşilor. Casiera a fost rănită la cap

Jaf la o casă de schimb valutar din Capitală, unde un bărbat a lovit-o pe casieră şi a fugit cu banii. Anchetatorii susţin că femeia nu se afla în perimetrul special de protecţie, după ghişeu, unde se află şi seiful, ci stătea în uşă şi fuma.

Hoţul a profitat de greşeala femeii, a lovit-o puternic peste faţă, apoi a intrat în casa de schimb valutar şi a furat din sertar 7.000 de lei. Imediat, acesta a fugit. Bărbatul este căutat de poliţişti, iar la faţa locului au ajuns echipe de criminalişti şi judiciarişti din Poliţia Capitalei.

Casiera este în stare de şoc.

Ştire în curs de actualizare


×