x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jandarmeria explică de ce a intervenit în forță în timpul mitingului

Jandarmeria explică de ce a intervenit în forță în timpul mitingului

11 Aug 2018   •   10:56
Jandarmeria explică de ce a intervenit în forță în timpul mitingului
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Reprezentanţii Jandarmeriei Române au susţinut o conferinţă de presă legată de evenimentele violente petrecute cu ocazia mitingului de vineri seară.

”Vreau să adresez mulțumiri publice către acei protestatari care i-au protejat pe jandarmii bătuți. Violențele au generat consecințe grave. 452 de persoane asistate medical la fața locului, 72 duse la spital. Vă spuneam joi că există mesaje care instigă la ură și intoleranță și violență. Jandarmeria Română și-a adaptat dispozitivul să se poată interveni proporțional și gradual. Dispozitivele de aseară au fost eminamente defensive, au fost acțiuni când forțele de ordine au fost atacate. Majoritatea televiziunilor au suprins imagini cu acele persoane care au încercat să pătrundă în sediul Guvernului. Este evident că blocarea circulației când numărul protestatarilor nu era mare, urmat de încercarea ruperii cordonului de jandarmi a fost o acțiune premeditată (...) Conform prevederilor legale, prefectul aprobă intervenția în forță. Aseară am primit aprobarea la ora 23.11. Din acel moment și până la ora 2.08 s-au luat măsuri pentru a fi evacuată zona. Jandarmii din dispozitiv au fost loviți cu pietre și alte obiecte contondente. Grupul de persoane violente era compact și bine organizat. În aproximativ 30 de minute jandarmii au reușit dispersarea grupului violent și reținerea persoanelor violente. Vorbim de 33 de persoane reținute, s-au întocmit 8 dosare penale. Structurile MAI au fost mobilizate pentru identificarea persoanelor care au sutras o armă individuală. Este vorba despre arma colegei noastre, pusă la pământ. Facem apel la toți cetățenii care au informații să anunțe Poliția Română. Am văzut titluri care insinuau că jandarmii și-au abandonat colegii. Nimic mai fals. Jandarmii nu își abandonează camarazii. Dincolo de intervențiile dificile pe care le-am avut aseară, pe departe cea mai dificilă a fost să îi explicăm părinților colegei noastre că fata lor ar putea rămâne paralizată” a spus Marius Militaru, directorul departamentului de comuniacare al Jandarmeriei.

”Două dosare sunt in rem, restul vizează opt persoane. Au fost aplicate până în prezent 23 de sancțiuni contravenționale. Această situație se actualizează, este una preliminară. Vreau să mulțumesc și eu celor care au fost receptivi la mesajele pe care noi le-am transmis și au înțeles rolul jandarmilor în stradă. Se anunță și în această seară proteste, alături de mesaje care incită la violență. Continuăm să îi avertizăm pe cei care participă să fie receptivi la ce transmitem, să răspundă, pentru că se expun unor riscuri. Există posibilitatea apariției acestor persoane agresive, care să deturneze evenimentele din spațiul public. Persoanele care doresc să protesteze civilizat să se delimiteze de aceste grupuri, să facă pasul înapoi când li se cere acest lucru, să lase spațiu de manevră pentru colegii mei. Evitați prezența copiilor din Piață și a celorlalte categorii de persoane vulnerabile. Acțiunea de aseară a colegilor mei a fost supravegheată de un reprezentant al Parchetului Militar. Intențiile noastre au fost clare și exprimate de la bun-început, că ne dorim lucrurile să rămână civilizate și că nu vom tolera acțiuni care pun în pericol siguranța publică. Pentru că nu am putut răspunde unor solicitări mass-media, aș vrea să răspund acum. Au fost speculații că au fost folosite substanțe iritante în mod excesiv. Forța este ultima soluție. De dimineață am avut acolo echipe de dialog, le-au explicat prevederile legale, cum trebuie să se desfășoare. Când s-a încercat pătrunderea în Guvern, elementele au fost scoase și înlocuite de jandarmii care pot folosi astfel de materiale. Pentru că nu s-a renunțat nici după folosirea materialelor lacrimogene la manifestările violente, s-a ajuns la intervenția de la ora 23.11. Oamenii au fost avertizați că se expun unor riscuri, când rămân în zona violențelor. Cei care au ales să rămână și-au asumat aceste riscuri, conștient sau inconștient” a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.

„Grupurile violente erau compacte, dar dispersate în masa de manifestanți. Avem informații că au lovit și manifestanții pașnic. Aveau o dinamică a grupului, erau bine organizați, asta a determinat dispozitivele defensive” a mai spus Marius Militaru.

”Prin analogie cu evenimentele din 2017, în primele faze oamenii obișnuiți nu ne-au creat spațiul necesar, nu s-au delimitat de grupurile violente, fapt care a îngreunat intervenția. În momentul în care am făcut somații, când au văzut că se aruncă spre forțele de ordine, dacă nu ar fi avut o atitudine ostilă, lucrurile ar fi fost mai simple. Este un element care diferă față de intervenția din 2017, când oamenii au făcut un spațiu larg în jurul celor care se manifestau violent” a precizat Georgian Enache.

”La o intervenție brutală, acolo unde erau copii, oameni vârstnici, erau foarte mari. Poți opri libertatea unei persoane de a circula? La controalele preventive nu au fost găsite foarte multe elemente”

”Au existat schimburi de date între cei care gestionează astfel de informații. Nu poți îngrădi dreptul unei persoane de a participa la o astfel de manifestație, dacă nu ai toate elementele care să îți permită acest lucru. Nu poți extrage cu penseta un individ care se află în mijlocul a alte sute, mii de indivizi. Ne-am izbit și de o reticență a majorității oamenilor în ceea ce privește intențiile noastre. Plecăm deja de la premisa că un jandarm când legitimează, controlează un bagaj, reprezintă un bagaj. Nu vă spun de câte ori colegii mei au fost împinși și huiduiți când verificau bagajele voluminoase ale unor persoane”

”Violențele au început după ora 14.00, când gardurile de protecție și cordonul au fost date la o parte, cu intenția de a pătrunde în sediul Guvernului”

Sursa: Antena 3

×