x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jandarmeria Română nu a primit vreo solicitare referitoare la asigurarea protecţiei lui Liviu Dragnea

Jandarmeria Română nu a primit vreo solicitare referitoare la asigurarea protecţiei lui Liviu Dragnea

22 Aug 2018   •   18:41
Jandarmeria Română nu a primit vreo solicitare referitoare la asigurarea protecţiei lui Liviu Dragnea

Structurile Jandarmeriei Române nu au primit nicio solicitare referitoare la asigurarea protecţiei din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. 

Jandarmeria precizează că nu deţine vreo solicitare în acest sens. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că anul trecut asupra sa a avut loc o tentativă de asasinare. 

Întrebat la Antena 3 dacă se doreşte ca el să fie omorât, dacă este ameninţat cu moartea şi dacă are informaţii că s-ar pune la cale asasinarea sa, Dragnea a declarat: "Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. (...) Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ceea ce mi s-a spus, şi au stat trei săptămâni aici. Mă rog, am scăpat, dar asta nu înseamnă că mi-am luat pază sau o să-mi iau pază".

Totodată, chestionat dacă persoanele respective au ajuns în preajma sa, Dragnea a răspuns că da. 

El a precizat că s-au făcut cercetări cu privire la această tentativă. "Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu", a mai spus Dragnea, fiind întrebat dacă există un dosar în legătură cu acest caz. 

Liviu Dragnea a mai susţinut că cei patru străini au fost plătiţi de "un om foarte celebru în lume". 

Chestionat dacă se gândeşte la omul de afaceri George Soros, Dragnea a răspuns: "Nu, nu mă gândesc la el, el se gândeşte la mine. Nu mă gândesc eu la el. (...) Dar nu ştiu dacă aici era asta". AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: jandarmerie