x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecătoare condamnată la închisoare cu EXECUTARE. Maria David va sta patru ani după gratii pentru luare de mită

Judecătoare condamnată la închisoare cu EXECUTARE. Maria David va sta patru ani după gratii pentru luare de mită

09 Oct 2012   •   16:38
Judecătoare condamnată la închisoare cu EXECUTARE. Maria David va sta patru ani după gratii pentru luare de mită

Fosta judecătoare de la Secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ) Maria David a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, anunţă Realitatea TV.  Ea a fost acuzată că a primit 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru soluţionarea favorabilă a aunui dosar în care acesta era implicat. În prezent, Maria David se află în arest preventiv. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Completul de 5 judecători al ÎCCJ.

Maria David a fost arestată pe 29 februarie, pentru trafic de influenţă, iar la 1 martie, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus suspendarea ei din funcţia de judecător la Secţia Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa de procurorii DNA.

Pe 21 martie, procurorii  anticorupţie au trimis-o în judecată pe Maria David. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie – decembrie 2009, judecătoarea Maria David a pretins şi primit de la un denunţător suma de 200.000 de euro. În schimb, judecătoarea i-a promis că va interveni pe lângă magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti care judecau contestaţia în anulare formulată de denunţător şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului. Cel în cauză formulase contestaţia în anulare cu scopul de a obţine anularea unei decizii penale a aceleiaşi instanţe, în urma căreia fusese condamnat la 3 ani de închisoare în regim de detenţie pentru evaziune fiscală .

La data de 10 decembrie 2009, acţiunea fost admisă în principiu, însă, la data de 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia în anulare ca nefondată. Ulterior, împotriva aceleiaşi decizii de condamnare, cel în cauză a formulat şi o cerere de revizuire care a fost respinsă de Judecătoria Târgovişte la data de 15 noiembrie 2011.

În acest context, spun procurorii, în perioada ianuarie – februarie 2012, judecătoarea Maria David a primit de la denunţător, în mai multe tranşe, suma totală de 4.000 de euro şi 3.800 lei şi a mai pretins încă 110.000 de euro promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti care judecau recursul formulat de denunţător împotriva sentinţei Judecătoriei Târgovişte şi că îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acestua. Însă, pe 27 februarie, Curtea de Apel Ploieşti a respins şi acest recurs.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

×