x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O sală a Judecătoriei Sectorului 4 din Capitală a fost EVACUATĂ. Un deţinut a ameninţat că se taie cu un ciob

O sală a Judecătoriei Sectorului 4 din Capitală a fost EVACUATĂ. Un deţinut a ameninţat că se taie cu un ciob

25 Sep 2013   •   10:50
O sală a Judecătoriei Sectorului 4 din Capitală a fost EVACUATĂ. Un deţinut a ameninţat că se taie cu un ciob
UPDATE 13:14 - Deţinutul care a ameninţat că se sinucide, la Judecătoria Sectorului 4, a renunţat după aproximativ două ore la protest şi a coborât de pe grilajul pe care se urcase, fiind imobilizat de jandarmi. Comisarul şef Valentin Sorescu, de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a declarat că deţinutul care timp de aproximativ două ore a stat pe un grilaj aflat la geamul unei săli de judecată de la Judecătoria Sectorului 4, ameninţând că-şi taie gâtul cu un ciob, a coborât de bună voie, în urma negocierilor cu specialiştii ANP.

Sorescu a precizat că deţinutul a acceptat să lase ciobul din mână fără ca autorităţile să-i promită nimic şi a coborât de pe grilaj, fiind preluat de jandarmi.

Deţinutul va fi reîncarcerat la Penitenciarul Giurgiu, iar pe numele său va fi deschisă o anchetă, a precizat Sorescu.
-------------------------------------------

UPDATE 11:28
- Bărbatul se află de peste 30 de minute pe pervaz şi are un ciob în mână. Deţinutul a cerut să discute cu reprezentanţii Fundaţiei Accept. În faţa acestora, bărbatul a spus că ar fi fost torturat în închisoare din cauza orientării sale sexuale. Mai mult, el cere să fie eliberat, susținând că este nevinovat. Autorităţile vor demara o anchetă pentru a se stabili cum a reuşit să ajungă deţinutul să aibă asupra lui un obiect tăios şi, mai mult, să pătrundă cu el în tribunal.

La sediul Judecătoriei Sectorului 4 s-a deplasat un echipaj de Poliție, un echipaj de intervenție al Jandarmeriei, precum și o ambulanță.
------------------------------------------

Incident într-o sală de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 din Capitală, în această dimineaţă. Personalul a fost evacut, după ce un deţinut a scos un cuţit, a spart un geam şi s-a tăiat la mână. Bărbatul a început să strige că nu mai suportă situaţia din penitenciar. El a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Potrivit martorilor, bărbatul s-ar fi tăiat la gât, însă starea lui de sănătate nu este gravă.

Reprezentanţii Judecătoriei Sectorului 4 au declarat pentru Mediafax că o sală de judecată a fost evacuată, după ce un deţinut a ameninţat în faţa instanţei că se sinucide. Şedinţa de judecată a fost suspendată şi persoanele aflate în sală au fost evacuate de jandarmi.

Deţinutul care ameninţă că se sinucide a sărit din boxa acuzaţilor şi s-a urcat pe un grilaj din sala de judecată, fiind păzit de jandarmi şi de agenţii de la Penitenciarul Giurgiu care l-au adus la instanţă.

Deţinutul vrea să discute cu un reprezentant al unei asociaţii de apărare a drepturilor omului.

Martorii aflaţi la faţa locului spun că deţinutul a scos un cuţit de sub haine şi a strigat că este disperat şi că vrea să i se facă dreptate.


×