x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jumătate de milion de femei au trecut printr-un coșmar din cauza unei erori medicale

Jumătate de milion de femei au trecut printr-un coșmar din cauza unei erori medicale

17 Dec 2018   •   20:58
Jumătate de milion de femei au trecut printr-un coșmar din cauza unei erori medicale

450.000 de britanice au fost terifiate degeaba când au crezut că au ratat controalele cancerului la sân, conform The Sun. O cercetare a arătat că unii doctori nu au știut să-și folosească propriul program.

Oficialii debusolați au exagerat numărul pacienților care nu s-au prezentat la testul de cancer, după ce Public Health England au identificat o eroare de computer la sistemul lor.

Jeremy Hunt mai apoi a avertizat că aproape o jumătate de milion de femei ar fi putut fi afectate – iar 270 chiar omorâte.

Un studiu independent a arătat că nu a existat nicio eroare. Adevăratul număr de paciente care nu s-au prezentat a fost doar 5.000.

Ministrul Sănătății, Steve Brine, a spus că își cere scuze femeilor afectate. Acesta a declarat că problema a fost bazată pe o „înțelegere incompletă”.

El a spus: „Aș vrea să-mi cer scuze pentru stresul și suferința cauzate de acest incident”.

 

×
Subiecte în articol: Marea Britanie cancer la san