x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul Naţional, câştigător la trei dintre cele şase secţiuni ale concursului "Tânărul Jurnalist al anului 2009”

Jurnalul Naţional, câştigător la trei dintre cele şase secţiuni ale concursului "Tânărul Jurnalist al anului 2009”

de Catalina Iancu    |    01 Iul 2010   •   00:00
Jurnalul Naţional, câştigător la trei dintre cele şase secţiuni ale concursului "Tânărul Jurnalist al anului 2009”

"Jurnalul Naţional? Poftiţi! Aveţi mulţi câştigători în această seară!" Aşa am fost întâmpinaţi de gazdele concursului "Tânărul Jurnalist al Anului", care a avut loc astăzi, 1 iulie, la sediul Institutului Cultural Român. Şi într-adevăr, şcoala de jurnalism de la ziarul Mişcării de Rezistenţă şi-a spus cuvântul: Jurnalul Naţional a câştigat la trei dintre cele şase secţiuni ale concursului organizat de Freedom House România şi Edipresse AS România, eveniment care a ajuns la cea de-a 12-a ediţie.

Anul acesta, şi bugetul a fost de criză, în sensul că, pentru a păstra cea mai solicitată secţiune, şi anume "Actualitate Internă", premiile s-au redus de la 5.000 la 4.000 de lei. Dar nu atât banii sunt importanţi pentru participanţi, cât mai degrabă ideea că reuşesc să-şi facă meseria cu profesionalism, iar meritele le sunt recunoscute.

În acest an, concursul a fost împărţit în şase secţiuni: Cultură, IT&C şi Tehnologie, Finanţe, Politică Externă şi Afaceri Europene, Mediu/Ecologie şi Actualitate Internă. Pentru fiecare dintre categorii, juriul a cernut câte trei nominalizaţi, dintre care s-a ales, mai apoi, câştigătorul Marelui Premiu, în valoare de 4.000 de lei. La două dintre secţiuni au fost aleşi câte doi premianţi. Cei opt jurnalişti au fost desemnaţi câştigători ai concursului "Tânărul Jurnalist al Anului" în urma unui proces de jurizare care a urmărit tehnica jurnalistică, scriitura, capacitatea de analiză. Acurateţea documentării, precum şi capacitatea de a identifica subiectele de interes public au fost, de asemenea, puncte importante în selecţia nominalizaţilor şi apoi a câştigătorilor.

Premianţii au fost următorii: la Cultură - Cătălin Pruteanu, redactor la revista Cariere şi editorul portalului www.cariereonline.ro. A început activitatea jurnalistică la ziarul Opinia din Buzău şi a continuat-o la Bucureşti, la Jurnalul Naţional, timp în care a participat la campaniile Redescoperirea României şi Croaziera Jurnalului. El a împărţit premiul cu Mădălina Şchiopu, redactor la Dilema veche şi la revista Dilemateca. La Secţiunea IT&C şi Tehnologie s-a detaşat clar Alexandru Rădescu, Jurnalul Naţional, absolvent al Facultăţii de Jurnalism Hyperion, cu master în "Mass Media şi Comunicare socială". Coroniţa de la Finanţe i-a revenit lui Florin Rusu de la Săptămâna Financiară, absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti şi cursuri postuniversitare în acelaşi domeniu.  Secţiunea Politică Externă şi Afaceri Europene a fost câştigată de Carmen Gavrilă de la Radio România. Ea a fost corespondent de război în Liban, în 2006, iar anul trecut a relatat de la faţa locului despre alegerile prezidenţiale din Iran şi revoltele de stradă ce au urmat. Câştigătorul Secţiunii Mediu/Ecologie a fost Petru Zoltan, de la Jurnalul Naţional, redactor în cadrul Departamentului de Investigaţii. În 2006 el a urmat cursurile de jurnalism de investigaţii organizate de "Transition Online", din Praga, iar în prezent este corespondent al publicaţiei amintite în România. Secţiunea "Actualitate Internă" a adunat cei mai mulţi candidaţi, 46, iar câştigători au fost Paula Scânteianu de la "Adevărul de seară" din Suceava şi Vlad Ursulean de la România Liberă şi Kamikaze.

Argumentele pentru care au fost desemnaţi câştigători colegii noştri au fost următoarele: Cătălin Pruteanu - "Pentru amprenta stilistică şi respectul arătat oamenilor şi faptelor de cultură", Alexandru Rădescu - "Original în scriitură şi o documentaţie aprofundată, echilibru în abordare, profesionalism verificat în timp", iar Petru Zoltan - "Materiale foarte bine documentate într-un domeniu extrem de sensibil în România. Îmbină jurnalismul de mediu cu cel de investigaţie". 

×
Subiecte în articol: mass-media