x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnalul Naţional – Numărul 1

Jurnalul Naţional – Numărul 1

de Adrian Vaduva    |    08 Mai 2009   •   00:00
Jurnalul Naţional – Numărul 1

Cel mai recent val de cifre SNA Focus confirmă supremaţia Jurnalului Naţional în topul cotidienelor de calitate din România. Dincolo de cuvintele pompoase, cifrele publicate de Studiul Naţional de Audienţă nu lasă loc de interpretare: există un singur număr 1 pe segmentul quality-newspapers în România: Jurnalul Naţional.

Potrivit celui mai recent val de cifre dat publicităţii de Studiul Naţional de Audienţă, Jurnalul Naţional are cei mai mulţi cititori dintre cotidienele de calitate din România. Jurnalul Naţional are 688.000 de cititori pe zi.

Distanţa dintre locul 1 şi doi, ocupat de Evenimentul zilei, este de 152.000 de cititori, iar cea dintre Jurnalul şi Adevărul (ziarul de pe poziţia a treia) este de 270.000 de cititori. Pentru al patrulea an consecutiv, cititorii revistei Reader's Digest au ales Jurnalul drept cel mai de încredere brand de ziar din România. Aşadar, liderul nu doar că nu s-a schimbat, ba chiar şi-a întărit poziţia pe piaţă.

Evenimentul zilei are 536.000 de cititori pe ediţie. Cu doar 418.000 de
cititori, Adevărul ocupă un loc trei, la o distanţă mare de primul loc. Imediat sub podium se situează România liberă, cu 249.000 de cititori. Locul 5 este ocupat de Gândul, care are 240.000 de cititori pe ediţie. La o diferenţă de 10.000 de cititori, pe locul 6 este clasat Cotidianul. Ultimul loc pe segmentul quality-newspapers este ocupat de Ziua, care are 111.000 de cititori pe zi.

ZIARE DE DUMINICĂ
Şi în ceea ce priveşte ediţiile de duminică, situaţia este neschimbată:
liderul este Jurnalul Naţional Ediţie de duminică, cu 541.000 de cititori, urmat de Evenimentul zilei de duminică, cu 446.000 de cititori.
La o distanţă mare, locul 3 a fost ocupat de Adevărul de duminică, cu 249.000 de cititori. Cele cinci suplimente editate de Jurnalul Naţional sunt, la rândul lor, citite de foarte mulţi oameni.

Ediţia de colecţie de luni are 392.000 de cititori. Urmează Jurnalul tv şi Jurnalul de sănătate, fiecare cu câte 376.000 de cititori. La rândul său, Jurnalul de bucătărie este urmărit de 347.000 de oameni. Jurnalul casei se bucură de aprecierea a 221.000 de cititori. Peste 74% din publicul-ţintă al Jurnalului Naţional este format din absolvenţi de studii superioare, postliceale sau liceale.

Cei care citesc Jurnalul Naţional provin din Bucureşti sau din localităţi cu peste 200.000 de locuitori.
Există un echilibru aproape perfect între bărbaţi şi femei: 50,5% aparţin sexului tare, 49,5% fac parte dintre urmaşele Evei.

PERIOADA DE MĂSURARE A STUDIULUI
a fost 21 ianuarie 2008-18 ianuarie 2009. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 16.634 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României între 14 şi 64 de ani care trăieşte în mediul urban.

 

Săptămâna Financiară, lider pe piaţa publicaţiilor economice
Mai multe dintre publicaţiile trustului Intact Media Group au ocupat prima poziţie în topul preferinţelor cititorilor indiferent că vorbim despre segmentul economic sau despre ziarele de sport. Săptămâna Financiară a reuşit să depăşească Capitalul din punct de vedere al numărului de cititori pe ediţie. Publicaţia economică a Trustului Intact Media Group este apreciată de 298.000 de cititori, spre deosebire de Capital, care este urmărită de 292.000 de oameni.

"Meciul" dintre Gazeta Sporturilor şi Prosport a fost de mult câştigat de echipa condusă de Cătălin Tolontan. Cu cei 776.000 de cititori în fiecare zi, Gazeta este liderul pe segmentul ziare de sport. Pe locul doi, la o distanţă de 152.000 de cititori, se află publicaţia Media Pro.

×
Subiecte în articol: observator jurnalul national cititori