x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Kaufland anunță peste 250 locuri de muncă disponibile în întreaga țară

Kaufland anunță peste 250 locuri de muncă disponibile în întreaga țară

16 Apr 2020   •   11:38
Kaufland anunță peste 250 locuri de muncă disponibile în întreaga țară

Kaufland anunță peste 250 de posturi disponibile în București, dar și în alte orașe precum Iași, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Călărași, Botoșani, Turda, Sfântu Gheorghe, Moreni, Rădăuți etc.

Posturile oferă oportunități pentru toate palierele de experiență, de la trainee și până la manager, și vizează atât magazinele (lucrător comercial, șef de raion, manager proiect instalații frigorifice etc), centrele logistice (tehnician automatizări, lăcătuș mecanic, electrician, analist SAP etc.), cât și birourile centrale (în Departamentele Procurări, Resurse Umane, Vânzări, Expansiune, Financiar-Administrativ etc.), anunță compania.

În București, peste 200 de locuri de muncă sunt în cadrul celor două noi magazine pe care Kaufland le va deschide până în luna iunie – pe str. Energeticienilor nr. 13-15 și pe str.Theodor Pallady nr. 51.

În ultima lună și jumătate (26.02 – 10.04), peste 8000 de români au aplicat pentru un post la Kaufland.

Potrivit anunțului companiei, printre avantaje se numără salarii atractive: venitul brut minim lunar în companie este de 3.650 lei, valabil de la 1 martie 2020, cu 60% peste salariul minim pe economie din România, creșterile salariale au loc anual, acces la o listă constant actualizată de beneficii, de la dezvoltare profesională și până la servicii suplimentare pentru o viață sănătoasă și echilibrată, program de lucru flexibil, etc.

Toate posturile deschise se află pe www.cariere.kaufland.ro, unde cei interesați pot aplica direct online. Compania pune la dispoziție și numărul de telefon 021 9132, pentru mai multe detalii despre posturi sau suport tehnic pentru aplicarea online pe platforma Kaufland. În această perioadă, interviurile au loc prin telefon sau platforme video online, pentru siguranța candidaților și a echipelor de recrutare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Kaufland locuri de munca