x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Koveşi, nemulţumită că prejudiciile stabilite în dosare nu se recuperează

Koveşi, nemulţumită că prejudiciile stabilite în dosare nu se recuperează

10 Dec 2015   •   21:27
Koveşi, nemulţumită că prejudiciile stabilite în dosare nu se recuperează
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat joi că lucrurile nu au evoluat în sens pozitiv în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor stabilite în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie, iar dacă în continuare cei eliberaţi din închisoare vor sta în vile lor luxoase, atunci asta va constitui o problemă şi în viitor.

În cadrul unui interviu acordat TVR, Kovesi a fost întrebată dacă lucrurile au evoluat în materia recuperării prejudiciilor, mai ales că a fost înfiinţată recent Agenţia de Administrare a Bunurilor Sechestrate.

"Deocamdată, de la intervenţiile mele publice, în care am semnalat această problemă, în afară că, probabil, cei din Ministerul Finanţelor sunt supăraţi pe DNA că am făcut publică această informaţie, lucrurile n-au evoluat într-un sens pozitiv. Este adevărat, un prim pas în rezolvarea acestei probleme îl poate constitui înfiinţarea acestei agenţii şi este foarte bine că ea s-a înfiinţat, pentru că o să ştim exact spre cine să arătăm cu degetul, atunci când hotărârile judecătoreşti definitive nu sunt executate. Rămâne totuşi o chestiune în discuţie. Dacă procedurile şi legile, despre care cei de la Ministerul Finanţelor spuneau că îi încurcă să execute aceste hotărâri judecătoreşti, au fost şi ele modificate sau nu. Pentru că degeaba înfiinţăm o instituţie nouă, cu oameni noi, dacă procedurile rămân aceleaşi, şi noua instituţie se va confrunta cu aceleaşi probleme de executare. Este important ca această agenţie să fie operaţionalizată cât mai curând, să funcţioneze efectiv, să fie transmise toate hotărârile definitive şi să vedem dacă, într-adevăr, se începe executarea efectivă a acestor hotărâri", a spus Kovesi.

Ea a adăugat că nu a avut o discuţie pe această temă cu noul ministru al Justiţiei, însă DNA a trimis de-a lungul timpului puncte de vedere chiar şi atunci când s-a discutat proiectul de lege pentru înfiinţarea agenţiei pentru recuperarea bunurilor confiscate.

"Pot să vă spun doar că noi monitorizăm foarte atent hotărârile de condamnare, ştim în fiecare moment în dosarele DNA ce hotărâri de condamnare avem sau care este valoarea bunurilor sechestrate de către DNA. Dacă această agenţie va fi operaţionalizată, cu siguranţă o să avem contacte la nivel instituţional şi o să vedem în ce măsură hotărârile sunt executate sau nu. Însă este foarte important pentru a atinge scopul pedepsei, ca persoanele care comit fapte penale şi obţin beneficii din comiterea acestor fapte penale, să fie deposedate de aceste bunuri. Dacă în continuare vom vedea inculpaţi care ies din puşcării, în continuare vor sta în vilele lor luxoase, vor conduce maşini luxoase, vor avea bani în cont şi, practic, nu se întâmplă nimic, cu siguranţă aceasta va constitui o problemă şi în viitor", a mai spus Kovesi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: laura codruta kovesi