x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La masă cu Good Food!

La masă cu Good Food!

08 Mar 2011   •   14:01

Echipa Good Food continuă seria de evenimente "La masă cu Good Food”! Începând de vineri, 11 şi până pe 13 martie, ţine-ţi agenda ocupată! Fă-ne o vizită la Târgul internaţional de vinuri Good Wine, la standul Good Food, unde se lasă cu demonstraţii culinare! "Primăvara este momentul potrivit să renunţi la mâncărurile grele şi să încerci salate proaspete şi preparate sănătoase, aşa că pentru Good Wine am pregătit un meniu plin de savoare, dar cu puţine calorii. Cititorii noştri îl vor regăsi în numărul de martie al revistei, însă ne bucurăm că le putem oferi ocazia să-l şi deguste", a declarat Ramona Niţă, redactor-şef al revistei Good Food.       

Astfel, vineri, între orele 13:00 şi 14:00, te vom încânta cu un aperitiv deosebit, tartine cu ceapă şi brânză Gruyere. Sâmbătă, între aceleaşi ore, îţi vom pregăti un fel specific italienesc, spaghette cu sardine şi capere, iar duminică, 13 martie, din nou de la 13:00 la 14:00, te vom îndulci cu o savuroasă prăjitură întoarsă cu banane.   

În plus, pe site-ul www.goodfood.ro, ţi-am pregătit un concurs prin care poţi câştiga invitaţii la eveniment, vin de calitate şi cartea "Vinurile Lumii”. Tot ce trebuie să faci este să intri pe site şi să ne spui care este reţeta ta preferată din numărul Good Food de martie, iar noi te premiem.

La Târgul Good Wine îţi aducem mâncarea delicioasă alături de vinul bun, aşa că vino alături de noi. Program târg: vineri 12:00-19:00, sâmbătă 10:00-19:00, iar duminică 10:00-16:00. Good Food este singura revistă de gastronomie din România, o revistă care te face să găteşti din plăcere, şi care, pe lângă zona dedicată reţetelor şi meniurilor savuroase, îţi oferă şi poveşti culinare apetisante numai bune de citit când nu intri în bucătărie.

×
Subiecte în articol: mass-media