x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La Ordinea Zilei: Plicul pentru doctor poate aduce 10 ani de închisoare

La Ordinea Zilei: Plicul pentru doctor poate aduce 10 ani de închisoare

07 Aug 2015   •   20:58
La Ordinea Zilei: Plicul pentru doctor poate aduce 10 ani de închisoare
Sursa foto: bzi.ro

Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare, potrivit unei decizii a instanţei supreme publicate în Monitorul Oficial al României.

Decizia pronunţată pe 4 iunie de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a apărut, pe 5 august, în Monitorul Oficial şi este obligatorie de la momentul publicării.

Subiectul a fost dezbătut în ediţia de vineri a emisiunii "La Ordinea Zilei", realizată de Dana Grecu, la Antena 3.

Medicul oftalmolog Monica Pop a explicat că un medic din sistemul de stat din România nu poate supravieţui cu banii care i se dau ca salariu.

Întrebată dacă ar fi putut supravieţui doar cu salariul de doctor la stat, Monica Pop a recunoscut că nu se poate pune problema.

"Eu sunt o excepţie. pentru că am salariu şi de la universitate şi pentru că am moştenit de la părinţii mei, şi ei medici, am avut unde să stau, am avut tot ce am avut nevoie. Altfel, categoric nu s-ar fi pus problema. Foarte mulţi s-au dus să lucreze în privat, ceea ce noi, directorii de spital, nu avem voie. Ce am luat eu de la spitalul de stat, cu ce îl prejudiciez eu? Nu are cum să supravieţuiească."

De asemenea, fostul premier Petre Roman a reiterat că sistemul are de pierdut prin astfel de decizii şi cetăţenii au de suferit.

"Dacă sistemul de stat se prăbuşeşte, ştiţi cine pătimeşte? Cetăţenii. Toate discuţiile pe care le-am avut, în toate discuţiile ni s-a spus să întărim sistemul de stat. Pentru că cel privat oricum există, oricum se dezvoltă, dar pentru milioane de oameni care nu au posibilitatea la privat, sistemul de stat este ceea ce a inventat mai frumos această civilizaţie europeană. Noi nu avem voie să dăm cu barda în chestia asta, să îi considerăm pe medici nişte penali."



×
Subiecte în articol: la ordinea zilei