x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La vârsta lui Iepuraş Coconaş

La vârsta lui Iepuraş Coconaş

de Sidonia Silian    |    16 Ian 2008   •   00:00
La vârsta lui Iepuraş Coconaş

Astăzi, fetiţa Adrianei Iliescu, cea mai vârstnică mamă din ţară, împlineşte trei ani. Femeia spune că îşi creşte copilul singură şi este mândră că Elizei îi place să picteze.



"Îi place să migălească"

Eliza, fetiţa cu cea mai vârstnică mamă din România, împlineşte azi 3 ani. Adriana Iliescu povesteşte că fetiţa îi depăşeşte cu mult aşteptările din timpul sarcinii, întrucât copilul pare să caute preocupările artistice, şi nu zbenguielile tipice vârstei.

Am vizitat-o pe Eliza la creşă. Uşor timidă, cu o nevoie acută să stea lipită de fusta mamei, fetiţa spunea poezii la două voci, cu mama drept îndrumător de versuri. Râdea cu toată faţa la terminarea versurilor, ca şi cum fiecare cuvânt odată pronunţat încheia o poantă hazlie, iar dacă se şi privea în oglindă râsetele umpleau aproape toată camera. O fetiţă. O fetiţă ca toate fetiţele, devenită subiect de presă din cauza unei naşteri mai speciale.


"N-am mai adus-o de o săptămână la creşă şi s-a dezobişnuit să stea departe de mine. Despărţirea va fi mai grea de data asta", spune Adriana Iliescu în timp ce-şi schimbă copilul în hăinuţe mai subţiri, pentru interior. Femeia îşi face mea culpa fiindcă "pe frigul ăsta" îi este peste mână s-o aducă zilnic la creşă şi, drept consecinţă, copilul se desprinde greu, cu plânsete, din braţele ei. La rugămintea să ne povestească puţin despre relaţia lor, Adriana Iliescu începe să vorbească numai la plural, ca un îndrăgostit străpuns de sentimentul posesiunii, iar în timpul conversaţiei face pauzele tipice situaţiilor care au în spate un scop uşor penibil. Cum poate o mamă hodoronc-tronc să-şi portretizeze copilul? Bună întrebare.


O CREŞTE SINGURÅ. Eliza a făcut o pasiune pentru "Motanul Încălţat", poveste pentru care putem spune că face sacrificii ca s-o asculte până la epuizare – adoarme noaptea târziu, de dragul ei. Îi plac mult treburile gospodăreşti, ea bate albuşurile pentru prăjituri. Iar dimineaţa aproape că-i pregăteşte cafeaua mamei. La capitolul slăbiciuni: "E cel mai uşor de manipulat spectator la televizor. Tot ce vede vrea să cumpere", spune Adriana Iliescu. Întrebată dacă reuşeşte să se descurce singură la creşterea copilului, mama răspunde că "da", fără nici o problemă, uneori mai roagă nişte femei s-o ajute, contra bani, cu menajul sau cumpărăturile. Adriana Iliescu îşi creşte copilul singură. "Eliza este un copil la fel ca alţii, are reacţiile normale ale copilăriei. Am observat însă că îşi găseşte preocupări, îi place să migălească, acum, de pildă, pictează mult. Şi nu obişnuieşte să se zbenguie pur şi simplu, ca toţi copiii", povesteşte mama. Dat fiind că fetiţa a venit pe lume într-un mod mai special, Adriana Iliescu îi sărbătoreşte ziua de naştere în Maternitatea Giuleşti, din Capitală. Ca încheiere, spunem că Eliza are o slăbiciune faţă de "Neghiniţă" şi "Iepuraş Coconaş".


CEA MAI BÅTRÂNÅ MAMÅ. Eliza Maria Bogdana a devenit celebră încă din momentul în care a ajuns pe lume. La vârsta de 67 de ani, mama ei, Adriana Iliescu, s-a hotărât să aibă un copil şi, cu ajutorul doctorului Bogdan Marinescu, a făcut fertilizare in vitro. În 2005, Adriana Iliescu a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai vârstnică mamă din lume.


×
Subiecte în articol: observator iliescu